Nu era suficient că în ţara noastră preţurile carburanţilor au fost majorate anul trecut într-un mod nejustificat, potrivit unui raport guvernamental. Acum “ne seacă” şi revoltele din lumea arabă, mai ales cele din Libia, care au aruncat preţul barilului de ţiţei în aer. Doar de la începutul anului s-a înregistrat o creştere spectaculoasă, de aproximativ 23%. Ca atare, şi preţurile la pompă în ţara noastră au suferit modificări de vineri, atingând cote istorice.
Scumpirea va fi de aproximativ 30%
Vestea şi mai proastă e că, pe fondul conflictelor politice din Africa de Nord, preţul barilului ar putea să mai crească. Potrivit petroliştilor, în cazul în care se va ajunge la 150 de dolari pe barilul de ţiţei, va fi jale mare! “Carburanţii se vor scumpi cu 30% faţă de momentul actual, dacă barilul de ţiţei va depăşi nivelul de 150 de dolari”, a declarat, pentru Gândul, Constantin Tampiza, reprezentantul preşedintelui LukOil Moscova în România. Asta înseamnă că vom ajunge să dăm aproximativ 7 lei pe un litru de benzină, faţă de 5 lei-5,8 lei, cât plătim în prezent.
Încă 41 de români evacuaţi din Libia
O aeronavă a MApN, cu 41 de români aduşi din Libia, a aterizat sâmbătă noapte pe Aeroportul Otopeni din Capitală. Până acum, autorităţile române au ajutat 300 de conaţionali să ajungă acasă, însă Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că mai există alte 471 de solicitări, cărora li se adaugă 44 de români pentru care se va încerca evacuarea maritimă. Presa internaţională a scris, ieri, că protestatarii «au câştigat» şi oraşul Zawiya, din apropiere de capitala Tripoli, acolo unde controlul este deţinut de dictatorul Gaddafi.