Potrivit datelor postate pe Monitorul Preţurilor Carburanţilor, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei, benzina standard în staţia Petrom Drumul Taberei costă 5,24 lei pe litru, în staţia Lukoil Lujerului – 5,24 lei pe litru, MOL Lujerului – 5,27 lei pe litru, iar la Rompetrol Ghencea – 5,3 lei pe litru.
Totodată, motorina costă 5,5 lei pe litru la Petrom Drumul Taberei, 5,5 lei pe litru la Lukoil Lujerului, 5,4 lei pe litru la MOL Lujerului şi 5,51 lei pe litru la Rompetrol Ghencea.
Preţurile diferă cu plus/minus 10% de la o benzinărie la alta.
La începutul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2020, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o ieftinire de 45 de bani.
Însă acciza micşorată în Parlament era mai mică decât pragul minim impus de Comisia Europeană, astfel că Ministerul de Finanţe a publicat, pe 31 decembrie, valori mai mari pentru accizele aplicate în anul 2020.
În plus, acciza a fost indexată cu inflaţia.
Consiliul Concurenței: OMV Petrom dictează prețurile
Vara trecută, Consiliul Concurenţei a publicat rezultatele unei analize pe piaţa carburanţilor, din care a reieşit că există o concurenţă redusă în acest sector, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor în benzinării.
Liderul pieţei, OMV Petrom, care deţine jumătate din cota de piaţă, este cel care dictează de fapt preţul, iar restul companiilor aşteaptă mişcările strategice ale Petrom pentru a decide modul în care modifică preţul carburanţilor.
În urma anchetei, Consiliul Concurenţei a recomandat ca toate companiile petroliere să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, astfel încât firmele să nu se influenţeze reciproc.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro