Sandu Anghel, ştiut în lumea interlopă de Bercea Mondial, închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a făcut aseară o criză de rinichi şi a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, potrivit mediafax.
Diagnosticat cu colică renală, medicii spun că s-ar putea să trebuiască să-l opereze, pentru că în ciuda tratamantului starea pacientului nu s-a ameliorat. Acesta este internat într-o rezervă a Clinicii de Urologie, sub pază. Bercea Mondial a mai fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova şi în urmă cu două săptămâni.