Deși există pe piață și alte beri cu canabis, creatorii berii canadiene spun că acestea sunt realizate în principal din orz infuzat cu ulei de canabis, în timp ce produsul lor este realizat din fermentarea plantei. ”Berea noastră se prepară din tulpinile și rădăcinile plantei de canabis”, a declarat Dooma Wendschuh, unul dintre cei care au creat berea din marijuana.

Wendschuh s-a mutat la Toronto în 2016 și de atunci încearcă să găsească o soluție de capitalizare a planurilor Canadei de legalizare a marijuanei pentru uz recreațional. El s-a mutat în Canada după ce premierul Justin Trudeau a promis în campania electorală din 2015 că va legaliza drogul.

Anul acesta în iunie, legea a trecut de ambele camere ale parlamentului Canadei urmând să intre în vigoare pe 17 octombrie. Noua legislație reglementează modul în care planta poate fi cultivată, vândută, cumpărată și consumată. După Uruguay, Canada va fi a doua țară din lume care legalizează marijuana în scopuri recreative.

„Nu cred că a existat nici un alt loc în lume unde am putea face această afacere”, a declarat Wendchuh. „Canada este deja lider mondial în ceea ce privește industria farmaceutică pe bază de canabis și ne așteptăm ca aceștia să continue să conducă lumea și în ceea ce privește consumul de marijuana pentru adulți”, mai spune inventatorul berii.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

În ceea ce privește berea din marijuana, Wendschuh a spus că au existat multe încercări și erori înainte ca chimiștii să obțină o rețetă comestibilă. „Variantele pe care le-am obținut aveau un gustul oribil. Unele au avut gust de broccoli putred”, a explicat antreprenorul. În cele din urmă, au obținut o variantă cu un gust de calitate. „Aroma este seacă, savuroasă, mai puțin dulce decât o aromă tipică de bere”, a spus el.

Un alt avantaj al acestei băuturi este că efectul canabisului apare mult mai repede decât în cazul marijuanei comestibile, spune bărbatul.

Experții au afirmat că legalizarea canabisului va putea oferi beneficii majore investitorilor timpurii. Unii spun chiar că investitorii ar putea obține profituri comparabile cu cele obținute de cei care au investit în bitcoin în 2015 sau în internet în 1994.


Citește și: EXCLUSIV/ Adevărul despre ce se întâmplă în Libia. Un inginer român povestește ce a văzut cu ochii lui: ”Am câștigat enorm, dar am plecat de frică”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI