Silvio Berlusconi ar putea fi anchetat pentru publicarea unor conversaţii telefonice ale unor rivali politici, potrivit realitatea.net. Anchetatorii susţin că Berlusconi a obţinut stenogramele de la o firmă care voia în schimb să fie ajutată să pună mâna pe nişte contracte în România. Este vorba despre compania italiană Research Control System (RCS), care a făcut aceste interceptări pentru Procuratura din Milano, dar i le-a oferit şi premierului italian.
Acesta le-a folosit în scopuri politice, pentru a demasca practicile ilicite ale unui rival de-al său.
Il Giornale, ziarul deţinut de familia Berlusconi, a relatat în 2005 stenogramele unor conversaţii care demonstrau legături între un lider de stânga şi patronul companiei de asigurări Unipol, dezvăluind încercarea acestora de a deţine controlul asupra băncii BNL-Unipol. Acţiunea lui Berlusconi este considerat ilegală, deoarece a fost încălcat principiul secretului de serviciu.