Neagă că ar fi comis crimele şi violurile

Conform procurorilor Parchetului General, care ieri au schimbat încadrarea juridică a faptelor lui Nicolae Vlad, din omor calificat în omor deosebit de grav, asasinul japonezei va fi anchetat şi de violarea altor cinci femei, dintre care una şi-a pierdut viaţa, dar şi de câteva furtişaguri mărunte, care l-au transformat astfel într-un fel de Rîmaru al zilelor noastre. Statutul de suspect nu-i convine însă arestatului, care ieri i-a înjurat pe jurnaliştii ce-l filmau când mergea spre birourile procurorilor pentru a fi audiat. Deşi a negat tot timpul că el ar fi comis abominabilele fapte, oamenii legii îl vor supune pe Nicolae Vlad atât testului cu detectorul de minciuni, cât şi unor seturi de expertize psihiatrice care vor determina dacă e sau nu întreg la minte.

Ataca doar femei singure

Analiza dosarelor de către procurori, în care Nicolae Vlad e suspect principal, a scos la iveală faptul că bestia urmărea şi ataca doar femei singure, care nu se puteau apăra. Aceasta a fost şi situaţia japonezei Yurika Mauno, cât şi a altor cinci femei atacate de Vlad. Din păcate, bărbatul nu s-a rezumat niciodată la o tâlhărie sau la viol, ci a încercat de fiecare dată să-şi ducă la capăt planul diabolic ce începea cu violul sub ameninţarea bătăii, omorul şi ulterior tâlhăria.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Riscă peste 25 de ani de puşcărie

Bestia asta a ucis două femei şi a violat alte patruMultitudinea de infracţiuni reţinute în sarcina lui Nicolae Vlad i-ar putea aduce acestuia, spune avocata Ionela Vasile (foto), o pedeapsă consistentă, de peste 25 de ani. “Pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, viol şi tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, pedeapsa prevăzută de lege este între 15 şi 25 de ani de închisoare cu executare. Dacă instanţa va considera că infracţiunile au fost săvârşite prin concurs de infracţiuni, pedepsei iniţiale i se poate aplica un spor de până la cinci ani”, a declarat pentru Libertatea Ionela Vasile.

Comparat cu celebrul Ion Rîmaru

Ion RîmaruModul de operare al lui Vlad Nicolae a tras atenţia criminaliştilor, care acum îl pot compara cu uşurinţă pe ilfovean cu asasinul în serie Ion Rîmaru, ce a ţinut Bucureştiul sub teroare un an – între 1970 şi 1971. Acuzaţiile de viol asupra victimelor bătute cu sălbăticie au adus aminte de violenţa şi de sadismul cu care Rîmaru îşi săvârşea faptele: obişnuia să-şi muşte victimele şi să le sugă sângele. Pe toate le-a violat, pe unele, chiar şi după ce au murit.
Atitudinea lui Rîmaru a fost pusă de psihologii criminalişti pe seama abuzurilor pe care le-a suferit în copilărie, din cauza tatălui său, care ulterior a fost şi el dovedit ca fiind criminal în serie. După ce a fost prins şi condamnat, Ion Rîmaru a fost dus la Puşcăria Jilava, legat de un stâlp şi împuşcat.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

«Este un sociopat, pervers şi sadic»

Bestia asta a ucis două femei şi a violat alte patru“Criminalul japonezei, Nicolae Vlad, este, fără îndoială, un sociopat, violent, pervers, sadic, cu grave dificultăţi sexuale şi gerontofil. Ciudat este că toate infracţiunile pe care le-a înfăptuit au fost bine gândite. Nu întâmplător toate victimele lui au fost femei în vârstă, minione, lipsite de apărare, care nu au putut să-l înfrunte. Imediat ce am văzut cazul l-am asociat cu cel al lui Rîmaru. Legislaţia s-a schimbat foarte mult în zilele noastre, acest criminal ar merita aceeaşi pedeapsă cu cea a celui mai temut criminal din istoria ţării”, ne-a explicat Dr. Florin Tudose (foto), şeful Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar din Capitală. l Luminiţa Ivan

Are un văr arestat pentru trei crime comise într-o singură noapte

Nicolae Vlad nu e singurul din familia sa care are probleme cu legea. Conform unor surse judiciare, citate de Mediafax, cel acuzat că a violat-o şi a omorât-o pe tânăra de origine japoneză Yurika Mauno ar avea un văr arestat, culmea, tot pentru omor deosebit de grav. Omul e acuzat că ar fi comis trei crime într-o singură noapte, ajutat de doi complici. Chiar dacă în satul natal din Ilfov Nicolae Vlad era cunoscut ca un tip care trăia din furtişaguri mărunte, arestarea sa i-a mirat pe consăteni, care îl descriu drep o persoană liniştită, timidă şi foarte amabilă, care nici măcar nu avea curajul să agaţe femei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI