Stilistul, designerul şi organizatorul de petreceri Adrian Pescariu a venit, din nou, la Capatos în emisiune, de data aceasta pentru a-şi prezenta ultima colecţie de lenjerie intimă care avea ca accesorii guleraşe de blană, din chinchila, care costau 150 de milioane de lei vechi.
După prezentarea scurtă, Adrian a poftit în platou ultimul manechin care i-a dat Biancăi un costum de baie: „La o prezentare mai veche Bianca mi-a spus că i-a plăcut foarte mult acest costum de baie aşa că am decis să-i fac şi ei unul cadou, că doar suntem prieteni (…) Aceste costume sunt la vânzare, sunt foarte foarte ieftine, numai două milioane unul”, a spus Pescariu.