„L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte Cătălin. Am ţinut post negru în ultima săptămână, apoi m-am rugat mult în intimitatea casei mele. Am făcut asta deoarece atunci când am fost la biserică, toată lumea se uita la mine. Chiar mi s-a făcut rău de câteva ori, pentru că, timp de aproape o săptămână, nu am mâncat nimic şi nici nu am băut apă. Puteam să mor”, a spus blonda într-un interviu acordat ziarului ring, precizând că va merge mai des la biserică pentru a-i cere lui Dumnezeu să facă o minune în ceea ce priveşte relaţia ei cu Bote.

„Cătălin este bărbatul pe care îl voi iubi toată viaţa”

„Nu prea mergeam la biserică. Mă rugam acasă, dar cred că, în aceste zile, voi merge la mănăstire, la Ghighiu, unde ştiu că obişnuieşte să meargă şi Cătălin. Mai mult, acolo am aflat şi că se înfăptuiesc minuni, iar eu cred că mă voi împăca cu Cătălin, că suntem făcuţi unul pentru altul şi că este bărbatul pe care îl voi iubi toată viaţa”, a mărturisit asistenta lui Capatos.

Totodată, Bianca susţine că s-a făcut fată cuminte şi vrea să-i demonteze designerului vestimentar că merită încă o şansă din partea lui.

„Sunt cuminte. Nu mai ies în cluburi şi sunt atentă chiar şi atunci când vine vorba de ieşit la un restaurant cu prietenii. Vreau să-i demonstrez lui Cătălin că sunt dispusă să fac orice ca să mă ierte. Eu cred că el deja a înţeles că nu l-am înşelat şi m-a iertat, dar cred că este influenţat de câteva femei din anturajul lui. De câte ori vorbesc cu el la telefon, simt că încă mă iubeşte, că îi este dor de mine”, a spus aceasta.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News