Bianca Drăguşanu i-a zăpăcit pe italieni cu frumuseţea ei. Blonda lui Bote a strălucit pe podiumul Festivalului de Modă de la Milano, acolo unde a deschis colecţia “Seduzioni Diamonds by Valeria Marini”, la care şi-a adus contribuţia şi românul Cătălin Botezatu.

Spectacolul de modă a avut loc miercuri seara, în faţa a aproximativ 3.000 de spectatori. Imediat după prezentare, întreaga colecţie a fost cumpărată de un milionar rus. Cei doi îndrăgostiţi au reuşit să-şi facă timp şi pentru ei.

Deoarece era Dragobetele, Bianca şi Cătălin au sărbătorit, după prezentare, printr-o cină romantică la restaurantul hotelului de cinci stele Principe di Savoia, acolo unde au şi locuit pe parcursul celor câteva zile cât au stat în Italia. Şi pentru că era o sărbătoare a îndrăgostiţilor, Bianca l-a pupat cu foc pe Bote, aşa cum se poate vedea şi în fotografia de mai sus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News