UPDATE – 21.48: FINAL SPECTACULOS, LA BIAS 2017! Mii de oameni, bătrâni, tineri, copii cu părinți au asistat la cel mai show aviatic din România.
=============================================================================
Pasionații de aviație au ocazia să se bucure de un spectatol din care nu lipsesc acrobațiile cu elicoptere și avioane. Pe lângă show-ul de pe cerul Capitalei, publicul a admirat și o expoziție de avioane, în care vedetele sunt, printre altele, aeronavele German Air Force – PA 200 TORNADO& Eurofighter, NATO – AWACS E-3A Sentry, Greek Air Force – Mirage 2000, Polish Air Force – C-295M, Romanian Air Force – MIG 21, IAR 99, Spartan, US Air Force – F15 C. RAF – Typhoon.
Cei mai încântați de spectacol sunt, așa cum era de așteptat, copiii, care au privit, minute în șir și cu gurile căscate, „dansul” aparatelor de zbor care se desfășura deasupra lor.
Potrivit lui Valentin Iordache, directorul Direcția Relații Externe din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București, mitingul aviatic de astăzi este cel mai mare care s-a organizat vreodată în România. Anul acesta, organizatorii s-au străduit să aducă un plus față de anii trecuți, astfel că la BIAS 2017 participă piloți militari din zece țări, cinci avioane istorice și, în premieră, acrobație cu un elicopterul pilotat de Valer Novac, a spus Iorache, pentru Agerpres.
FOTO: Vlad Chirea
Peste 200 de piloți şi paraşutişti de elită din 10 ţări îşi vor arăta măiestria, sâmbătă, la Bucharest International Air Show, de pe Aeroportul Internaţional Băneasa.
Spectacolul de forță aeriană îi va avea în prim plan pe așii aviației civile și militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria și Lituania, care îi vor încânta pe spectatorii veniți la BIAS cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.
Forțele Aeriene Ungare aduc pe cerul capitalei o altă premieră la BIAS, avionul multirol cu greutate redusă, monomotor, de fabricație suedeză – JAS 39 Gripen. Supersonicul este dotat cu aripă delta, ampenaj tip rață (denumit și canard), sistem electronic de control automat și poate transporta o mare varietate de bombe și rachete, fiind dotat și cu un tun automat Mauser BK-27 de calibrul 27 mm. Avion cu design spectaculos și de o manevrabilitate impresionantă, Gripenul poate atinge viteza maximă de 2 Mach.
Spectatorii vor putea vizita și cea de-a cincea ediţie a expoziţiei de aviaţie generală – General Aviation Exhibition, unde producători și proprietari de aeronave, precum și furnizori de servicii de aviație generală expun zeci de aeronave civile, de la avioane ultrauşoare, până la business jet-uri.
Printre vedetele expoziției se vor afla: German Air Force – PA 200 TORNADO& Eurofighter, NATO – AWACS E-3A Sentry, Greek Air Force – Mirage 2000, Polish Air Force – C-295M, Romanian Air Force – MIG 21, IAR 99, Spartan, US Air Force – F15 C. RAF – Typhoon.
Programul BIAS 2017
Informații utile:
- Intrarea publicului la BIAS 2017 este liberă;
- Accesul publicului se face prin Romaero;
- Nu se asigură parcare!
- Spectatorii sunt rugați să utilizeze mijloacele de transport în comun (liniile RATB 112, 131, 148, 149, 205, 261, 301, 304, 335, 605, precum şi liniile RATB expres 780, 783).
- Informaţii suplimentare: www.bias.aero
Cine sunt vedetele Bucharest International Air Show
Flying Bulls
Flying Bulls revin la Bucureşti cu o surpriză la înălţime, așa cum ne-au obișnuit în fiecare an! Vom putea urmări în evoluție cinci aeronave unice: Vought F4U Corsair, B25 Mitchell, Lockheed P-38 „Lighting” și două Dornier Alpha Jets.
Zoltan Veres
Cu peste 18.000 de ore de zbor şi peste 120 de tipuri de avioane pilotate, Zoltan Veres deţine toate tipurile de licenţe şi brevete posibile în aviaţie. Pilotează din 1978, iar în 1995, a fost inclus definitiv în lista celor mai buni 12 piloţi din lume. Figura sa favorită este trecerea pe sub un pod – nu știm cum putem să-i facilităm acest exercițiu, singurul pod pe care i-l putem pune la dispoziție este Podul Băneasa. Rămâne să vedem până unde poate împinge limita acrobațiilor…
Aeroclubul României
Spectacolul aerian este garantat de prezența așilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings. Hawks of Romania evoluează cu 5 avioane EXTRA 300. White Wings este formația de două planoare, care a dat clasă multor campioni mondiali la concursurile internaționale. Blue Wings este formația de parașutisti, care vor încânta publicul de la BIAS, dezvăluind în aer drapelul tricolor de 400mp. Spectatorii vor asista și la evolutii inedite de acrobatie individuală, realizate cu aeronave Zlin 50, Extra 300 și IAR 35
Iacării Acrobați
Sunt ludici, sunt dinamici, sunt îndrăzneţi! Nonconformismul lor produce senzaţii tari, luând publicul prin surprindere de fiecare dată.
La BIAS 2017, Iacării Acrobaţi vor oferi un spectacol senzaţional în formaţie, conţinând elemente cu un grad ridicat de dificultate, folosind efecte pirotehnice în display-ul acrobatic de noapte. Curajoșii Iacări se vor urmări la înălțime, la fel de exploziv și jucăuș ca întotdeauna, cu Yak-urile 52!
Jurgis Kairys
Jurgis Kairys este multiplu campion mondial la acrobație, inventatorul multor manevre de acrobație aeriană care îi poartă numele (“Pass slide”, “Kairys Wheel”, “Small Loop”, “Cobra”). Este primul din lume care și-a pilotat avionul în zbor planat, asemeni unui elicopter. Când îl întâlnești pe Jurgis și ai ocazia să stai puțin de vorbă cu el, începi să înțelegi de ce vârsta nu contează și te convingi pe deplin când îi urmărești evoluția în zbor. Pare că pentru acest magnific pilot regulile nu reprezintă decât provocări și ne promite la BIAS2017, un spectacol asezonat cu adrenalină, pasiune, precizie, joacă și profesionalism în acrobație la cel mai înalt nivel!
TAROM
O prezență aparte la BIAS este, de fiecare dată evoluția Boeing-ului 737 al companiei TAROM, care înseamnă emoție, respirație tăiată și admirație pentru trecerile la joasă altitudine, care fac proba profesionalismului piloților români și deliciul publicului pasionat de aviație. Cei doi piloți sunt:
Adrian Preda – Comandant Adjunct Detașament Boeing 737 și pilot instructor Boeing 737, cu o experiență de peste 14.000 de ore de zbor
Florin Susanu – Director Operațiuni Zbor și pilot instructor examinator Boeing 737, fost pilot militar, cu o experiență de peste 9.000 de ore de zbor. ”Fiind fost coleg la Academia de Aviație cu unii piloți de la F16, trebuie să vă așteptați la o evoluție specială!”, spun cei de la Tarom.