Biblioteca Națională a României a precizat că evenimentul a avut loc în conformitate cu regulamentul bibliotecii și cu ordinul de ministru prin care s-au stabilit tarifele pentru aceste gen de evenimente. Potrivit ordinului de ministru, închirierea celor 530 de metri pătrați ai sălii Atrium costă 3.465 de lei/oră.
Potrivit conducerii Bibliotecii, evenimentul nu a afectat programul instituției, astfel că în sălile de lectură s-a putut studia inclusiv pe 31 decembrie, până la ora 18.00.
În ciuda imaginilor care au apărut în presă și pe rețelele de socializare (imagini surprinse după eveniment, în timp ce se făcea curățenie), menționăm că spațiul și mobilierul Bibliotecii nu au fost afectate în niciun fel în urma evenimentului sus menționat, mobilierul din filmare aparținând organizatorului. Nu a fost niciodată vorba de o vandalizare, participanții la eveniment s-au manifestat decent, iar organizatorul a asigurat debarasarea și curățenia în spațiu în cel mai scurt timp.
Biblioteca Națională, comunicat de presă:
Instituția justifică organizarea unor astfel de evenimente prin faptul că alocările bugetare sunt insuficiente pentru nevoile instituției și este necesară obținerea de venituri proprii.
Albume distribuite participanților
”Evident că toate aceste evenimente sau activități au loc fără a pune în pericol funcțiile tradiționale ale biblioteciilor sau integritatea colecțiilor de documente”, precizează sursa citată.
Biblioteca susține că evenimentul ar fi fost și o ocazie de popularizare a a activității instituții.
”Participanții au avut totuși șansa de a afla câte ceva din lucrurile minunate pe care le face Biblioteca Națională pentru promovarea patrimoniului cultural, prin distribuirea, în timpul evenimentului, a unor albume realizate de bibliotecă în anul 2019. Speram ca astfel să le fi trezit curiozitatea și unii dintre participanții la eveniment să ne treacă pragul și cu alte ocazii și poate chiar să devină utilizatori activi ai bibliotecii”, susțin cei de la Biblioteca Națională a României, precizând că și pe viitor vor să organizeze evenimente culturale.
Subiectul petrecerii de Revelion organizate la Bibliotecă, în urma căreia ar fi fost vandalizat mobilierul, a fost discutat și în emisiunea ”Adriana Nedelea LA FIX”, unde invitat a fost ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro