ComenteazăMai mulţi prieteni mi-au strecurat şarpele îndoielii în suflet: “Şi dacă s-a întâmplat ceva? Copilul acesta nu are pe nimeni alături, decât pe cei din presă. Voi sunteţi singura şansă a acestei fete, pe când Tabără e cunoscut, are relaţii şi, la urma urmei, are atâtea căi de apărare”. Absolut corect! Dar la fel de corect este să mă întreb de ce mama a tăcut timp de un an? Ce părinte stă cu mâinile la subraţ când ştie că progenitura sa, sânge din sângele său, a fost nenorocită, poate pe viaţă?
Ba, mai mult decât atât, calmă îi dă telefon fostului prieten, presupusul agresor, şi îi transmite că nu a avut încotro, fata a vrut să depună plângerea! Iar relaţiile dintre cei doi cică-s normale! Ce prietenie aş avea eu cu un agresor al copiilor mei, mamă-mamă!
Iar în toată nebunia asta apare şi tatăl fetiţei, care, liniştit şi el, susţine că ştia că fata i-a fost agresată! Şi de ceva timp! Păi, şi ce ai făcut, stimabile? Că eu unul îl împăiam! Cine a greşit trebuie să plătească, dar hai să avem puţintică răbdare. Ancheta e în curs…