Complexul de inferioritate este vechi şi a stârnit reacţii şi în perioada interbelică, atunci când Mircea Eliade a scris violent în itinerarul său spiritual din ziarul Cuvântul împotriva tinerilor care se pierd în orăşelele din provincie.
La fel de mult precum proasta fudulie a bucureştenilor mă enervează şi cei care-i fac pe locuitorii Capitalei “Mitici”. Sau cei care imediat ce află că sunt din Bucureşti mă privesc ca pe o lighioană, un înfumurat, ca pe unul care se crede buricul pământului. Mie îmi place în provincie, deşi sunt un băiat de asfalt. Mă scufund în România reală. Acolo unde nu există politică, iar oamenii au un alt bioritm. Trăiesc după alte reguli, decât nebunia din Capitală, unde şmecherii spun că se dă ora exactă. Da, “ţăranii” nu sunt aşa de cosmopoliţi şi parcă păstrează o legătură ancestrală cu pământul, cu ţărâna acestei patrii.
Hai să descoperim România reală, frumuseţea acestei ţări! Cei care jignesc provincia nu sunt decât nişte parveniţi, nicidecum bucureşteni get-beget. Mie unuia nu mi-e ruşine să spun că sunt ţăran. E o mândrie.