Nu-i o glumă: România există şi trebuie să fie recunoscătoare măcelarilor. Această breaslă ar trebui să aibă, aidoma altora, o zi a ei. În ungurime, ziua măcelarilor e serbată pe 7-8 noiembrie. Eu aş propune 24 ianuarie şi iată de ce. După alegerea lui Cuza la Iasi, la Bucureşti, lucrurile nu stăteau prea roz. Favorit la alegerea ca domn era Gheorghe Bibescu, nicidecum Cuza. În dimineaţa de 24 ianuarie, pe Dealul Mitropoliei s-au adunat peste 30.000 de oameni, strânşi de liberalii radicali, care erau gata să intervină prin forţă. Erau prezenţi tăbăcari, măcelari, meseriaşi, negustori, ţărani.
Guvernul a înconjurat palatul cu un cordon militar, soldaţii având ordin să tragă dacă mulţimea va încerca să pătrundă în sala Adunării. Şefii Partidei Naţionale se înţeleseseră cu comandantul acestui cordon militar, colonelul Vlădoianu, ca ordinul să nu fie executat. Cu complicitatea colonelului, în sala Adunării a pătruns un număr mare de oameni, printre care şi mulţi măcelari, care-şi ascuţeau cuţitele în mod semnificativ. Timoraţi, deputaţii nu au îndrăznit să-i înfrunte pe măcelari şi l-au votat tot pe Cuza. Propunerea lui Vasile Boerescu, ca Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, să fie ales şi domn al ţării Româneşti, a fost votată în unanimitate. Rareori în istoria noastră s-a vorbit despre unanimitate, iar la 24 ianuarie 1859, aceasta s-a realizat cu ajutorul măcelarilor! Datorită lor s-a împlinit Unirea Principatelor! E bine să cunoaştem istoria reală, nu doar cea vopsită în culori roz, după modelul comunist.