E cazul lui Vlad ţepeş, al lui Antonescu, al lui Ceauşescu etc. Cred că sufletul românului a fost pervertit de comunişti. Iată ce scrie într-o “Notă a serviciilor de informaţii americane”, care a fost împărţită piloţilor americani în 1943, în cazul în care ar fi fost doborâţi pe teritoriul românesc. “Poporul român, în special ţăranii, sunt cinstiţi, prietenoşi, buni şi ospitalieri cu străinii. Ei îi iubesc pe francezi, englezi şi americani şi se tem de ruşi. (…) Daţi-le mâna prieteneşte şi zâmbiţi-le. Spuneţi-le: «Bună ziua. Eu sunt aviator american».

Românii sunt un popor cu mare demnitate naturală şi îi respectă pe aceia care sunt la fel ca ei. Când vă apropiaţi de ei, salutaţi şi daţi mâna cu fiecare. (…) ţăranii români devin foarte ostili dacă prind pe cineva furând din ogoarele lor, aşa că trebuie să evitaţi să luaţi ceva de pe câmp, fără să fie absolut necesar, iar dacă o faceţi, să fiţi atenţi să nu vă prindă, deoarece ar putea avea o părere mult mai proastă despre un om care fură bucate de pe câmp, decât despre un aviator evadat, mai ales că furtul îi cauzează o pagubă directă”. Mai vreţi dovezi?

 
 

Urmărește-ne pe Google News