Bicicleta produsă de Pinarello și decorată în culorile Argentinei, ţara de origine a Sfântului Părinte, a fost vândută la licitaţie cu 14.000 de euro.

Asta în condițiile în care experţii au estimat-o la o sumă cuprinsă între 25.000 şi 30.000 de euro.

De asemenea, tricoul roz dăruit de Egan Bernal Papei Francisc a fost vândut pentru 1.853 de euro.

Au fost 47 de oferte, iar prețul a stagnat la aproximativ 10.000 de euro până duminică, când a început runda finală de licitație.

Oferta câștigătoare a venit din Franța și a fost de la 14.000 de euro. Potrivit organizatorilor licitației, bicicleta va fi expediată din Italia între 5 și 37 de zile, cu o taxă de expediere de 55 de euro.

Catolic devotat și câştigător al Turului Franţei din 2019, columbianul Egan Bernal a descris întâlnirea cu Papa Francisc din 2021 ca fiind „cea mai frumoasă” experienţă din viaţa sa.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News