Principala cerinţă a acestora a fost demisia primarului Capitalei Sorin Oprescu. Protestatarii îi reproşează edilului că nu a aplicat măsurile de siguranţă rutieră şi a încurajat transportul motorizat.
De asemenea, printre reproşurile aduse lui Oprescu se mai află şi lipsa unei viziuni pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete şi neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.
Participanţii la marş s-au strâns de la ora 14.00 la intrarea din Piaţa Charles de Gaulle în Parcul Herăstrău, având ca destinaţie Parcul Tineretului. Timp de aproximativ un sfert de oră, ei au blocat circulaţia pe ambele sensuri pe Podul Basarab.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat vineri că toate obiectivele rutiere reabilitate şi cele noi au prevăzute piste pentru biciclişti pe carosabil, iar, acolo unde locul nu permite, acestea vor fi trasate pe trotuare.
Potrivit lui Sorin Oprescu, decizia amplasării pistelor şi pe carosabil a fost luată în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, în cadrul grupurilor de lucru dedicate „chestiunii pistelor de biciclişti”.