Potrivit activiştilor pentru drepturile omului, care cunosc cazul, fata s-a căsătorit la scurt timp după viol, dar a divorţat câteva săptămâni mai târziu, după ce analizele medicale au arătat că agresorul o lăsase gravidă.
Agresorul a fost iertat
Tânăra a fost violată în luna aprilie a anului trecut, de un sătean, în vârstă de 20 de ani, însă, de ruşine, n-a depus plângere. Când totul a ieşit la iveală, înţelepţii satului au decis ca adolescenta să stea izolată până în momentul în care familia ei va fi de acord cu o pedeapsă corporală, în timp ce violatorul a fost iertat.