Biden a transmis că SUA sunt în „contact constant” cu talibanii și le-a transmis se pot aștepta la un „răspuns rapid și puternic” din partea SUA dacă se angajează în atacuri împotriva americanilor.

„Aceasta este una dintre cele mai mari și mai dificile evacuări aeriene din istorie și singura țară din lume capabilă să proiecteze atât de multă putere într-o parte îndepărtată a lumii cu acest grad de precizie este America”, a spus Biden într-o discurs la Casa Albă.

El a arătat că au fost evacuați circa 13.000 de cetățeni americani, iar operațiunile vor continua până va fi extras și ultimul cetățean care vrea să plece. Circa cinci mii de soldați americani asigură paza aeroportului din Kabul care se află sub controlul SUA, dar numărul lor poate crește la șase mii.

„Vom face totul, tot ce putem, pentru a asigura evacuarea în siguranță a aliaților și a partenerilor afgani, cât și a afganilor care ar putea fi vizați din cauza asocierii lor cu Statele Unite”, a spus Biden.

„Am întrerupt zborurile din Kabul în această dimineață pentru a ne asigura că putem procesa pe cei pe care îi evacuăm în punctele lor de tranzit”, a adăugat președintele american, precizând că zborurile au fost reluate acum.

El adaugă că joi au fost evacuate 5.700 de persoane, inclusiv 169 de americani care „au trecut peste zid în aeroport folosind mijloace militare”. SUA au oferit, de asemenea, sprijin militar aliaților și jurnaliștilor aflați încă în Kabul pentru a putea fi evacuați.

„Lasă-mă să fiu clar pentru orice american care vrea să vină acasă. Te vom duce acasă”, se angajează el. Dar, adaugă el, „nu pot promite care va fi rezultatul final” din cauza pericolului de pe teren.

Întrebat dacă SUA vor trimite trupe în centrul Kabului pentru a extrage orice american care nu poate ajunge la aeroport, Biden a insistat că acest lucru nu va fi necesar, deoarece „am încheiat un acord cu talibanii”.

„Până în prezent”, spune el, „fiecărui titular de pașaport american i s-a permis trecerea”.

„Săptămâna trecută a fost sfâșietoare”, spune Biden. „Am văzut imagini incredibile cu oameni panicați care acționează din pură disperare. Este complet de înțeles. Sunt înspăimântați. Sunt triști. Nu știu ce se va întâmpla în continuare.”

Reuniune G7 pe tema Afganistan

Liderul de la Casa Albă a subliniat că a fost în contact apropiat cu liderii europeni, precum premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron, și au convenit ca săptămâna viitoare să convoace o reuniune G7 pentru a stabili un răspuns comun la criza din Afganistan, dar și asistență umanitară pentru țările vecinile care primesc refugiați.

Biden apără decizia de a retrage trupele

El și-a apărat decizia de a retrage trupele americane și a respins acuzația că evoluțiile din Afganistan au afectat credibilitatea Statelor Unite în ochii aliaților.

„Care este interesul nostru odată ce am eliminat Al Qaeda? Am intrat pentru a-l captura pe Osama Ben Laden și am făcut asta. Dacă atacul era din Yemen, am mai fi intrat peste talibani în Afganistan? Care este interesul național al SUA, am fost și ne-am executat misiunea. Este timpul să încheiem acestă război”, a afirmat Joe Biden.

„Ne apărăm de atacuri teroriste din alte state fără să avem o prezență militară, trebuie să facem asta și din Afganistan”, a completat liderul american.

Eforturile de evacuare

Mișcarea islamistă a cucerit Afganistanul într-o operațiune de doar 10 zile, în timp ce trupele străine s-au retras, surprinzându-i chiar și pe liderii grupării și lăsându-i să umple un vid de putere în multe locuri.

De când au cucerit capitala Kabul duminică, talibanii au prezentat lumii o față mai moderată, spunând că vor pacea, nu se vor răzbuna împotriva vechilor adversari și vor respecta drepturile femeilor în cadrul legii islamice.

Vineri, însă, talibanii au ucis ruda unui jurnalist străin și au împușcat un german care se îndrepta spre aeroportul din Kabul.

Peste 18.000 de persoane au fost evacuate din Kabul de când talibanii au preluat capitala Afganistanului, potrivit unui oficial NATO, dar mii de oameni, disperați să fugă din țară, continuă să se adune la aeroport.

Încă un român a fost evacuat azi-noapte din Kabul cu avionul trimis de MApN, alături trei cetățeni străini. Cu o seară înainte, aeronava MApN a mai evacuat un român de la Kabul la Islamabad. Anterior, mai mulți români de pe aeroportul din Kabul au fost evacuați luni noapte cu avioane ale armatelor americane și britanice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News