Cuprins:
Lista celor mai luxoase iahturi ale oligarhilor ruși a fost realizată înainte de afirmația președintelui american. „Navă rusă, go f*ck yourself”, titrează jurnaliștii ucraineni, amintind de înjuratura pe care soldații de pe Insula Șerpilor le-au adresat-o rușilor. Jurnaliștii subliniază că, în timp ce spațiul aerian civil a fost închis pentru aeronavale civile ruse, oligarhii încăt se pot deplasa și nu sunt izolați. Au iahturi. Unele se află deja în Europa.
Șeful „Rosneft”, iaht de peste 200 de milioane de dolari, în apropiere de Marsilia
Igor Sechin, CEO-ul celui mai mare producător de petrol din Rusia, are un iaht aflat în prezent în Franța, în apropiere de Marsilia, aproape de portul „La Cioat”, scriu jurnaliștii ucraineni.
„Amore Vero” este un iaht de 85,6 metri, iar valoarea sa se ridică la peste 200 de milioane de dolari, fiind unul dintre cele mai mari iahturi din lume.
Câteva poze cu interiorul iahtului au fost publicate pe site-ul Superyachtfan.
Apropiat al lui Putin, cu iaht în Hamburg
În vârstă de 68 de ani, Alișer Usmanov este unul dintre cei mai bogați ruși, „un oligarh pro-Kremlin care are legături deosebit de strânse cu președintele rus Vladimir Putin”, potrivit presei. The Guardian îl descrie drept „unul dintre oamenii de afaceri-oficiali ruși însărcinați cu gestionarea fluxurilor financiare. Usmanov se află și pe lista oligarhilor vizați de sancțiunile Occidentului.
Iahtul său, „Dilbar”, se află în prezent portul Hamburg din Germania. Vasul are peste 156 de metri și are o valoare de aproximativ 800 de milioane de dolari, potrivit publicației de specialitate Yacht Harbour. Pe vas se află un echipaj de 84 de persoane.
Iahtul are și o piscină de 25 de metri, una dintre cele mai mari piscine instalate pe un iaht, mai scrie revista de specitalite. În total, iahtul are 25 de cabine, dintre care 4 pentru personal, care are parte de propria sa sală de sport.
Partenerul de judo al lui Putin, iaht de 75 de milioane de dolari
Arcady Rotenberg, coproprietarul celei mai mari companii de construcții din Rusia și fost partener al lui Putin de judo, se află și el pe lista de sancțiuni.
Cu o avere de aproximativ 3,4 milioane de dolari, Rotenberg are un iaht relativ modest, adică în valoare de doar 75 de milioane de dolari. Iar în prezent ambarcațiunea lui, Rahil, se află în portul Tuzla.
Oligarhul care a cerut pace în Ucraina, iaht în drum spre Maldive
Oleg Deripaska, unul dintre cei mai cunoscuți miliardari ruși, a fost printre puținii vocali care au cerut încetarea conflictului din Ucraina. Vizat în trecut de sancțiuni din partea Washingtonului, Depipasko a vorbit despre pace.
Nu e clar dacă se gândea că ar putea să-și piardă din nou din avere. Cert este că Deripasko deține un iaht în valoare de aproape 100 de milioane de dolari.
În prezent, iahtul „Clio” se află în Marea Roșie și se îndreaptă spre Maldive. Iahtul de lux poate găzdui 18 oaspeți, având nouă cabine și are un echipaj de 21 de persoane.
Abramovich, două iahturi – unul în Caraibe, altul în Barcelona
Iahtul lui miliardarului rus Roman Abramovici „Eclipse” a fost localizat în prezent în insula Caraibe St. Martin, care se află sub jurisdicția franceză. Al doilea iaht „Solaris” al proprietarul clubului Chelsea se află în prezent în portul Barcelona, Spania.
Solaris, numit după celebrul roman SF popular în Uniunea Sovietică, nu impresionează ca dimensiuni, ci ca dotări, fiind iahtul creat la comandă de Abramovic. Are 48 de camere, dintre care 36 de lux pentru musafiri care iau liftul pentru a ajunge la unul din cele 8 niveluri ale iahtului. Nu lipsesc sala de forță, sauna, jacuzzi și cel puțin o piscină, dar nici salonul de cosmetică, o discotecă și un beach club în aer liber.
Ambele iahturi ale sale au costat aproape 1,5 miliarde de dolari.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia