„E un criminal de război”, i-a răspuns Biden unei jurnaliste care îi adresase o întrebare, în timp ce pleca de la un eveniment desfășurat la Casa Albă.
Afirmația lui Biden reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației. Oficialii, inclusiv Biden, nu au declarat anterior că au fost comise crime de război în Ucraina, invocând investigațiile în curs pentru a stabili dacă acest termen ar putea fi folosit.
Cu toate acestea, oficialii au spus clar că cred că atrocitățile sunt în curs și că țintirea intenționată a civililor ar constitui crime de război.
„Remarcile președintelui vorbesc de la sine”, a spus ulterior secretarul de presă Jen Psaki, care a precizat că Biden „vorbește din inimă”.
Cum a reacționat Rusia la ce a spus Joe Biden
Un purtător de cuvânt al Kremlinului a transmis că a-l numi pe Vladimir Putin un „criminal de război” este „inacceptabil”, relatează Reuters, citând agenția de stat rusă TASS, potrivit The Guardian.
Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat, la scurt timp după ce Joe Biden l-a caracterizat pe Putin drept „criminal de război”, că aceste comentarii făcute de președintele SUA au o „retorică inacceptabilă și sunt de neiertat”, potrivit TASS.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina