„Putin crede că poate zdrobi voința tuturor celor [care] se opun ambițiilor sale imperiale, dar atacarea infrastructurii civile din Ucraina, blocarea energiei către Europa pentru a crește prețurile, exacerbarea crizei alimentare – acestea afectează oameni foarte vulnerabili, nu doar în Ucraina, ci în întreaga lume. Iar el nu va reuși”, a declarat Biden în timpul unei conferințe de presă comune cu Macron, la Casa Albă.

„Președintele Macron și cu mine am hotărât că vom continua să lucrăm împreună pentru a trage Rusia la răspundere pentru acțiunile sale și pentru a atenua impactul global al războiului lui Putin împotriva restului lumii”, a precizat liderul american.

Joe Biden a reafirmat atât sprijinul SUA, cât și al Franței, alături de ceilalți aliați europeni, pentru Ucraina.

„Astăzi afirmăm că Franța și Statele Unite, împreună cu toți aliații noștri (…) sunt mai puternice ca niciodată împotriva războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. Am vorbit mult despre acest lucru în cadrul întâlnirii noastre bilaterale”, a adăugat președintele Biden în cadrul conferinței comune.

„Vom continua să sprijinim puternic poporul ucrainean în timp ce își apără casele și familiile, suveranitatea și integritatea teritorială împotriva agresiunii rusești, care a fost incredibil de brutală”, a spus Biden. „Știam că Rusia este, dar nu am anticipat că va fi atât de brutală”, a punctat liderul de la Casa Albă.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

De asemenea, Biden i-a mulțumit lui Macron pentru că Franța a primit refugiați ucraineni pe timpul desfășurării războiului.

„Vom fi acolo pentru a construi pacea”

La rândul său, Macron a reluat promisiunile de sprijin ale președintelui american pentru Ucraina, spunând: „Susținem atât armata ucraineană care opune rezistență”, cât și pe civilii ucraineni care se confruntă și ei cu atacurile.

Președintele francez a mulțumit SUA pentru investițiile menite să atenueze efectele războiului asupra Europei, adăugând că, în timpul întâlnirii lor, cei doi lideri au convenit, de asemenea, să continue să investească pentru a ajuta Ucraina.

„Am convenit, de asemenea, să continuăm să lucrăm împreună pentru a sprijini poporul ucrainean (…) pentru a-l ajuta să reziste, pentru că vedem foarte bine astăzi că efortul de război al Rusiei vizează foarte mult infrastructura civilă”, a declarat Macron, adăugând că gradul ridicat de „violență” al rușilor face ca ucrainenilor să le fie și mai greu să supraviețuiască iernii cu sistemele energetice deteriorate.

Franța și Statele Unite sunt de acord nu doar cu privire la necesitatea de a continua să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei, ci se vor implica și pentru a construi pacea, odată ce va fi momentul potrivit, a mai afirmat joi Macron, în conferință de presă comună cu Biden.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

„Când va fi momentul potrivit, în condițiile care vor fi stabilite de ucraineni pentru teritoriile lor, vom fi acolo pentru a ajuta la construirea păcii”, a spus Macron.

Declarație comună în care este condamnat războiul Rusiei

De altfel, Joe Biden și Emmanuel Macron au dat publicității o declarație comună după întâlnirea bilaterală de joi de la Casa Albă, în care au denunțat războiul Rusiei în Ucraina.

Cei doi lideri „condamnă cu fermitate războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și subliniază că țintirea intenționată a civililor și a infrastructurii civile constituie crime de război ai căror autori trebuie să fie trași la răspundere”, conform textului declarației.

„Statele Unite și Franța deplâng pașii de escaladare deliberată ai Rusiei, în special retorica sa nucleară iresponsabilă și dezinformarea sa cu privire la presupusele atacuri chimice și la programele de arme biologice și nucleare. Ele reafirmă sprijinul continuu al națiunilor lor pentru apărarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, inclusiv furnizarea de asistență politică, de securitate, umanitară și economică Ucrainei atât timp cât va fi necesar”, continuă declarația.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa
Recomandări
Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa

Cei doi lideri precizează, în declarație, că au „conturat o viziune comună pentru a consolida securitatea și a crește prosperitatea la nivel mondial, pentru a combate schimbările climatice, pentru a construi o mai mare rezistență la efectele acestora și pentru a promova valorile democratice”.

„Această viziune este construită pe o convingere comună că Statele Unite și aliații și partenerii lor europeni pot face față mai bine împreună celor mai mari provocări ale noastre și pot valorifica cele mai promițătoare oportunități”, potrivit declarației. „Aceasta include abordarea unor probleme globale precum schimbările climatice și tranziția energetică, investițiile în tehnologii și construirea unor lanțuri valorice rezistente în sectoare strategice, precum sănătatea, semiconductorii și mineralele esențiale, precum și consolidarea cooperării noastre în domeniul securității și al apărării”, mai scrie în textul declarației comune.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ivryernest   •   01.12.2022, 21:31

Sau, mai bine zis, cât timp vor mai avea armament de testat "pe teren".

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI