Biden a vorbit în Sala Roosvelt, la o adunare a guvernatorilor, despre un parteneriat cu 11 state pentru a accelera creșterea industriei eoliene offshore și a lanțului său de aprovizionare intern din SUA.
Fotograful care a documentat evenimentul a surprins unul dintre documentele pe care Biden le-a folosit în timpul întâlnirii: o fișă indicativă intitulată „Președintele” cu titlul evenimentului, urmată de instrucțiuni marcate aparent pentru Biden.
Lista completă a instrucțiunilor:
- „Intrați în Sala Roosevelt și salutați participanții.”
- „Luați loc.”
- „Intră presa.”
- „Comenați scurt […].” (Această propoziție a fost parțial obturată de degetul lui Biden).
- „Pleacă presa.”
- „Îi puneți o întrebare lui Liz Shuler, președinte, AFL-CIO. Notă: Liz se alătură virtual.”
- „Mulțumiți participanților.”
- „Plecați.”
Nu este neobișnuit ca echipa de presă a unui lider să facă o astfel de listă cu instrucțiuni. Dar simplitatea instrucțiunilor a provocat comentarii speculative printre oponenții politici ai lui Biden, inclusiv de la fostul consilier prezidențial de extremă dreapta Steven Miller.
Miller a postat pe Twitter: „Anul viitor trebuie să fie audieri de urgență cu privire la al 25-lea amendament”, amendamentul care face referire la demiterea unui președinte care nu este apt pentru a-și îndeplini funcția, neexistând însă o dovadă în acest sens în ceea ce-l privește pe Biden.
Posturile de știri de dreapta au tratat, de asemenea, incidentul ca pe o gafă serioasă.