Președintele Joe Biden a declarat miercuri, după patru ore de discuții cu președintele Chinei, Xi Jinping, că întrevederea mult-așteptată de întreaga lume a produs două acorduri semnificative, unul privind reluarea comunicațiilor militare pentru evitarea unui conflict și altul privind reducerea producției de opioide sintetice care omoară.
Dar atât relatările americane, cât și cele chinezești despre summitul care a avut loc în California au sugerat puține progrese în ceea ce privește problemele care au adus cele două națiuni în pragul conflictului – chestiunea Taiwanului, confruntările din Marea Chinei de Sud, problema spionajului, a competiției și nu numai.
La ieșirea de la discuții și după o scurtă plimbare cu Xi, pe domeniul unui conac aflat la sud de San Francisco, Biden le-a declarat reporterilor că a avut „cea mai constructivă și productivă” discuție cu omologul său.
Acordurile pe care le-au anunțat, scrie New York Times, au fost totuși modeste, iar cele mai importante angajamente vizează în special continuarea discuțiilor, cu scopul de a evita pe cât posibil un conflict, în momentele de criză.
În plus, așa cum era de așteptat, nu a existat o declarație comună a celor doi lideri, un alt semn al numeroaselor dezacorduri.
„Ne-am întors la o comunicare directă”, spune Biden
Concret, în urma discuțiilor, SUA și China au convenit să reia comunicațiile militare, în încercarea de a atenua tensiunile în creștere. Legăturile directe dintre cele două armate fuseseră întrerupte de China, după ce democrata Nancy Pelosi, fostă președintă a Camerei Reprezentanților, a vizitat Taiwanul anul trecut.
„Ne-am întors la o comunicare directă, deschisă și clară”, a declarat Biden, miercuri.
Biden a mai spus că a convenit cu Xi să stabilească o linie directă de comunicare unul cu celălalt, scrie BBC. Președintele american a subliniat că lipsa de comunicare este „modul în care se întâmplă accidentele” și a adăugat că ambii președinți pot acum „ridica telefonul și pot fi ascultați direct și imediat”.
„Planeta Pământ este suficient de mare pentru ca cele două țări să reușească, iar succesul unei țări este o oportunitate pentru cealaltă”, declarase și Xi în remarcile sale de deschidere. „Confruntarea are consecințe insuportabile pentru ambele părți”, a adăugat el.
În privința uneia dintre problemele critice, care exclude utilizarea Inteligenței Artificiale în sistemele de comandă și control ale arsenalelor lor nucleare, nu a fost stabilit niciun set formal de discuții.
În schimb, consilierii lui Biden au declarat că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, va continua să discute cu Wang Yi, principalul oficial chinez pentru afaceri externe.
Dincolo de reluarea comunicațiilor militare, cele două părți au mai anunțat alte câteva acorduri în domenii care au devenit surse de tensiune în ultima vreme. Unul dintre acorduri vizează reducerea fluxului de fentanil care intră în SUA și care a contribuit la creșterea numărului de decese cauzate de supradoze.
În septembrie, Comisia Europeană a avertizat că și UE trebuie să se pregătească de un val de fentanil.
Companiile chineze produc nu numai opioidul sintetic în sine, ci și precursorii chimici care pot fi combinați pentru a-l fabrica. În cadrul acordului, China va viza direct companiile care produc acești precursori chimici. „Aceasta va salva vieți”, a declarat Biden, miercuri.
„Cea mai periculoasă problemă” bilaterală rămâne nerezolvată
Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre conflictul din Israel și Gaza. Un oficial american de rang înalt le-a declarat reporterilor că Biden a cerut Chinei să își folosească influența pe care o are asupra Iranului pentru a-l îndemna să nu ia măsuri care ar putea fi considerate provocatoare.
Biden și Xi au avut de asemenea o conversație îndelungată despre Taiwan, despre care, potrivit unui oficial american, Xi a spus că este „cea mai mare și mai periculoasă problemă în relațiile dintre SUA și China”.
Beijingul revendică Taiwanul autonom și a amenințat în trecut că va reintegra teritoriul cu orice preț, în ciuda ajutorului american consistent oferit Taipeiului.
Potrivit surselor americane și chineze, liderii au repetat în mare parte vechile puncte de discuție despre Taiwan, chiar dacă Xi și-a exprimat îngrijorarea că viitoarele alegeri din insulă ar putea duce la discuții despre independență – una dintre „liniile roșii” care, au spus în trecut oficialii chinezi, i-ar putea forța să ia măsuri militare.
Când Biden a menționat activitatea militară chineză accelerată în jurul Taiwanului de la vizita lui Pelosi, Xi a răspuns întrebând de ce SUA înarmează insula și a cerut încetarea acestor vânzări de arme. De fapt, este probabil ca SUA să accelereze aceste vânzări, scrie New York Times.
Se pare de asemenea că s-a discutat doar pe scurt despre cele mai agresive acțiuni care au fost aproape de a declanșa dezastre: zecile de interceptări chinezești ale avioanelor americane despre care SUA afirmă că zboară în spațiul aerian internațional sau confruntările din apele disputate din largul Filipinelor și din Marea Chinei de Sud.
În dezacord și pe tema competiției și a tehnologiei
Cei doi lideri au vorbit, de asemenea, despre cursa tehnologică. Xi s-a plâns de escaladarea restricțiilor americane la exportul de cipuri informatice avansate, fundamentale pentru ambițiile tehnologice ale Chinei, care folosește cipurile la dezvoltarea de armament avansat, produse de supraveghere și programe de inteligență artificială.
Xi a susținut că adevăratul obiectiv al lui Biden este de a sugruma competitivitatea industrială a Chinei, a declarat un înalt oficial al administrației. Biden a ripostat, a spus oficialul, afirmând că nu va furniza nicio tehnologie pe care China ar putea să o folosească în scopuri militare.
„Suntem într-o relație competitivă, China și Statele Unite”, a declarat Biden la conferința sa de presă de după summit.
„Dar responsabilitatea mea este de a face acest lucru rațional și gestionabil, astfel încât să nu ducă la un conflict. Acesta este scopul meu. Despre asta este vorba. Să găsim un loc unde să ne putem întâlni și să găsim interese comune”, a adăugat el.
Puține domenii de colaborare
În vreme ce întâlnirea organizată pe marginea summitului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC) a fost foarte așteptată, oficialii ambelor părți au încercat să reducă de la bun început așteptările privind orice progrese majore.
„Obiectivele de acum se referă cu adevărat la gestionarea competiției, la prevenirea riscului de risc – de conflict – și la asigurarea că sunt deschise canalele de comunicare”, a declarat un înalt oficial al administrației americane.
În cele din urmă, scrie New Yrok Times, întrevederea a arătat că există mult mai puține domenii de colaborare SUA-China decât în urmă cu câțiva ani, când întâlnirile dintre liderii chinezi și președinții americani se soldau adesea cu acțiuni comune.
Miercuri, nu s-a discutat despre Coreea de Nord, al cărei arsenal este acum mult mai mare decât era în epoca cooperării dintre SUA și China, iar efortul lui Biden de a-l convinge pe Xi să ajute la moderarea influenței Iranului nu a găsit un acord imediat.
În relatarea discuțiilor, Biden nu a făcut nicio mențiune cu privire la faptul că China a furnizat Rusiei tehnologie folosită în războiul din Ucraina. El nu a vorbit nici despre parteneriatul strâns al Chinei cu Rusia, deși în urmă cu un an a spus că se îndoia că acesta va prospera.
Un dictator este un dictator
Biden s-a referit frecvent la întâlnirile anterioare cu Xi, într-o relație cu o vechime de 15 ani, dar a rezistat tentației de a-l descrie pe omologul său chinez drept „prieten”, lucru pe care obișnuia să îl facă în mod regulat.
„Apreciez conversația noastră, deoarece cred că este crucial ca noi doi să ne înțelegem în mod clar”, a spus el, „de la lider la lider, fără concepții greșite sau erori de comunicare”.
Într-un semn al dificultății relațiilor bilaterale, el a declarat însă, încă o dată, la întrebarea unui reporter, că Xi este într-adevăr un dictator. Liderul american mai folosise acest termen la începutul anului, stârnind furia Beijingului.
„Ei bine, este”, a spus Biden. „Adică, este un dictator în sensul că este un tip care conduce o țară comunistă, cu o formă de guvern care este complet diferit de al nostru”, a adăugat el.