„53 de localităţi din 19 de judeţe (AB, AG, BC, BH, BT, BV, CS, CT, CV, HR, HD, MM, MS, NT, OT, SM, SB, SV şi TL) şi municipiul Bucureşti au fost afectate, în cursul zilei de ieri, de manifestarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase”, transmite IGSU.

Potrivit bilanuțului, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a „6 stâlpi şi nu mai puţin de 117 copaci căzuţi pe carosabil, autoturisme şi clădiri”.

„Intervenţii prompte au fost efectuate şi pentru evacuarea apei din o anexă, 7 beciuri, două subsoluri de bloc şi două străzi. Ca urmare a acestor evenimente, 9 case, 16 blocuri şi 18 autoturisme au fost avariate”, mai transmite IGSU.

Oameni loviți de fulger în Botoșani și Caraș-Severin

Patru persoane și-au pierdut viața în urma fenomenelor meteo extreme, subliniază IGSU. Trei dintre acestea au fost lovite de fulger în judeţele Botoşani şi Caraş-Severin, în timp ce o femeie în vârstă de 64 de ani a murit după ce un copac a căzut peste mașina în care se afla, pe Transalpina, în judeţul Alba.

De asemenea, un alt incident a avut loc în judeţul Ilfov, unde un copac prăbuşit a lovit un autoturism aflat în mers, soldându-se cu rănirea unei persoane care a fost transportată la spital.

„Aceste situaţii înregistrate la nivel naţional reprezintă dovada clară că fenomenele meteo periculoase nu trebuie ignorate, iar frecvenţa de manifestare a acestora s-a intensificat în ultima perioadă. Ţineţi cont de recomandările autorităţilor, respectaţi măsurile şi avertizările transmise prin sistemul RO-ALERT sau prin alte surse de informare. Multe dintre efectele unor situaţii de urgenţă pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă se acţionează la timp şi se cunoaşte modul corect de reacţie”, încheie IGSU.

 
 

Urmărește-ne pe Google News