Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 392.878 de persoane în întreaga lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale vineri, notează Agerpres.
Peste 6.696.690 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost oficial diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei, dintre care cel puţin 2.886.800 sunt considerate acum vindecate.
Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real de infecţii. Unele ţări testează doar cazurile grave, altele folosesc testarea ca prioritate pentru monitorizare, iar multe ţări sărace au doar capacităţi de screening limitate.
De la bilanţul efectuat în ziua precedentă la 19:00 GMT, au fost înregistrate 5.497 de noi decese şi 128.151 de cazuri noi în întreaga lume. Ţările cu cel mai mare număr de noi decese sunt Brazilia (1.473), Statele Unite (1.023) şi Mexic(816).
Situație dramatică în Brazilia
Brazilia a devenit a treia ţară din lume ca număr de decese din cauza noului coronavirus, depăşind 35.000 de morţi, în faţa Italiei, și după SUA și Marea Britanie.
Cu 212 milioane de locuitori, Brazilia are totuși o populaţie de trei ori mai mare ca a Italiei, care a fost epicentrul pandemiei în Europa şi a numărat 33.689 de morţi.
Asta înseamnă că rata de mortalitate raportată la populație este mai mică. Brazilia deplânge, totuşi, 153 de morţi de COVID-19 la un milion de locuitori, faţă de 557,2 pentru Italia sau 587,8 pentru Regatul Unit.
Brazilia este și a doua ţară din lume ca număr de persoane infectate, după Statele Unite, cu 30.925 de noi cazuri confirmate în 24 de ore.
De aproape trei săptămâni Brazilia nu mai are ministru al sănătăţii, după demisia lui Nelson Teich, interimatul fiind asigurat de Eduardo Pazuello, un general în activitate.
Statul Sao Paulo, cel mai prosper şi mai populat din Brazilia, rămâne cel mai afectat, cu 8.560 de morţi şi 129.200 de cazuri confirmate, în faţa Rio de Janeiro (6.327 de morţi şi 60.032 de persoane contaminate). De la începutul săptămânii, cele două state şi-au reluat treptat activitatea economică.
Situaţia rămâne critică în statele sărace din nord, ca Amazonas (2.183 de morţi) şi Para (3.416), sau din nord-est, ca Ceara (3.813) şi Pernambuco (3.124).
În pofida creşterii constante a deceselor, preşedintele de extremă-dreaptă Jair Bolsonaro îndeamnă frecvent la reluarea activităţilor economice în numele păstrării locurilor de muncă, criticând aspru măsurile de izolare luate de guvernatorii statelor.