”20.531 de loviri și alte violențe. 181 de violuri. 44 de agresiuni sexuale. 108 de acte sexuale cu minor .84 de omoruri. În cazul violurilor și agresiunilor sexuale raportate poliției, cele mai multe victime sunt fete minore. Toate infracțiunile raportate în 2017 sunt numeric în creștere față de 2016”, a transmis deputatul independent Oana Bîzgan.

Parlamentarul afirmă că datele sunt colectate de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.

Bîzgan a cerut, la începutul sesiunii parlamentare, Guvernului condus de Viorica Dăncilă, să avizeze de urgență proiectul de modificare a legii 217/2003 privind prevenția și combaterea violenței domestice.

”Am făcut interpelări la ministere, am publicat scrisori deschise, am depus proiecte de lege împotriva hărțuirii, am găzduit și-am participat la evenimente, am semnat și-am promovat petiții etc. Avizul nu a venit. 5 luni mai târziu, dincolo de instituții, jocuri politice, scuze și explicații rămân victimele. Mai multe”, a scris ea.

Dezbaterile privind propunerea UDMR de modificare şi completare a legii nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie au fost amânate, în Parlament, marți, după ce secretarul de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse dintre femei şi bărbaţi (ANES), Graţiela Drăghici, a declarat că Guvernul are deja acest proiect de lege iniţiat şi avizat, urmând să ajungă cât mai curând în şedinţa de Guvern.

”Proiectul de lege iniţiat de Guvern (privind combaterea violenţei în familie – n.r.) este în linie dreaptă, cu alte cuvinte a primit toate avizele, are toate semnăturile şi astăzi, foarte probabil, la Secretariatul General al Guvernului şi în cel mai scurt timp va ajunge în şedinţă de Guvern”, a declarat Graţiela Drăghici, potrivit News.ro.

De asemenea, secretarul de stat a criticat UDMR că a luat cu “copy-paste din proiectul de act normativ al Guvernului” modificările la legea privind combaterea violenţei în familie.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV. Gabriela Ambăruș, președintele MISA, a vorbit deschis despre marile scandaluri: orgii, tantra yoga și urinoterapie

 
 

Urmărește-ne pe Google News