Numeroşi străini au fost ucişi, luaţi ostatici sau au fost daţi dispăruţi după atacul mişcării islamiste Hamas în Israel, la 7 octombrie, iar cele mai afectate țări din punctul de vedere al deceselor sunt Franța, Thailanda și SUA.

În total, 35 de francezi au fost ucişi, iar 9 sunt ţinuţi ostatici sau au fost daţi dispăruţi, potrivit celui mai recent bilanț oferit de Ministerul francez de Externe. Între ostatici se află o tânără, Mia Shem, care a apărut într-o înregistrare video difuzată de Hamas la 16 octombrie.

De asemenea, 33 de thailandezi au fost ucişi, iar alţi 18 au fost răpiţi, potrivit celui mai recent bilanț, oferit de guvernul thailandez. Aproximativ 30.000 de thailandezi muncesc în Israel, în principal în agricultură.

În privința SUA, 31 de americani au fost ucişi, potrivit Casei Albe, iar 13 sunt daţi dispăruţi. Preşedintele Joe Biden a precizat că între ostatici se află și americani. O americancă şi fiica ei au fost eliberate de Hamas vinerea trecută.

Următoarele două țări străine afectate sunt Ucraina (21 de decese) și Rusia (19 decese).

În ceea ce privește România, țara noastră are până acum 5 decedați confirmați, este vorba despre 5 persoane cu cetățenie israeliano-română, iar un alt cetățean român a fost răpit de către Hamas.

Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Recomandări
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei

Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel după atacurile Hamas din 7 octombrie, majoritatea civili, seceraţi de gloanţe, arşi de vii sau ucişi prin mutilare, potrivit autorităţilor israeliene. În schimb, peste 7.000 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza de către forțele israeliene, spune Hamas.

Niciun cetățean al vreunei țări, inclusiv român, nu a plecat din Fâșia Gaza, teritoriu situat la vest de Israel și administrat de organizația palestiniană Hamas.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

chiruleonard   •   28.10.2023, 21:00

Păcat ca s-a ajuns in această situație...

K476   •   28.10.2023, 00:15

Contraza unde erau si cine si cati au ucis. Desi multe tari au pierdut cetateni, nimeni nu face nimic concret sa se opreasca.

lipanileana   •   27.10.2023, 21:10

Indiferent de unde erau , erau oameni nevinovați.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
FANATIK.RO
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Observatornews.ro
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI