„Astăzi se împlinește exact o lună de la începutul operațiunii noastre în regiunea Kursk din Rusia. Acesta este zona de graniță din care Putin se pregătea să răspândească războiul pe teritoriul ucrainean. Se pregătea să lanseze o nouă ofensivă împotriva orașului nostru Sumî. Am schimbat jocul și împingem războiul pe teritoriul Rusiei datorită contraofensivei noastre”, a declarat liderul ucrainean.
De la debutul incursiunii, pe 6 august, Ucraina a ajuns să controleze o suprafață 1.300 de kilometri pătrați, inclusiv aproximativ 100 de așezări, le-a spus Zelenski aliaților Kievului, reuniți la Ramstein pentru întâlnirea Grupului de Contact pentru Apărare a Ucrainei (UDCG).
„O parte semnificativă a acestui teritoriu a fost pur și simplu abandonată de trupele rusești. Pur și simplu au fugit când au văzut trupele noastre apropiindu-se”, a mai spus Zelenski.
„Datorită acțiunilor noastre, nu există nicio amenințare la adresa orașului Sumî, așa cum a fost cazul în mai împotriva Harkovului”, a adăugat liderul ucrainean, referindu-se la ofensiva lansată de Rusia pe 10 mai în regiunea nord-estică Harkov.
Șeful serviciilor secrete militare al Ucrainei, Kirilo Budanov, spunea atunci că forțele ruse ar putea lansa o ofensivă similară în regiunea Sumî, care se învecinează cu regiunea rusă Kursk.
Volodimir Zelenski a mai precizat că, în prima lună a operațiunii militare de la Kursk, trupele ruse au pierdut aproximativ 6.000 de soldați, care au fost uciși sau răniți.
Pe 19 august, președintele ucrainean spunea că nu a dezvăluit aliaților săi pregătirile pentru operațiunea din Kursk, pentru că lumea ar putea considera că depășește „cea mai strictă dintre toate liniile roșii” a Rusiei.
Conceptul liniilor roșii ale Rusiei, „care a dominat evaluarea războiului de către unii parteneri”, s-a prăbușit „undeva în apropiere de Sudja”, a spus Zelenski, vorbind despre orașul din regiunea Kursk, cucerit în timpul ofensivei Kievului.
Foto: Hepta
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!