Premierul a anunţat că săptămâna viitoare va prezenta raportul referitor la aplicarea programului de guvernare pentru primul trimestru al anului 2018 şi priorităţile pentru trimestrul al II-lea al acestui an.
„Astăzi aprobăm ordonanţa de urgenţă care întăreşte rolul Comisiei Naţionale de Prognoză, transformând-o în Comisia Naţională de Strategii şi Prognoză, ca urmare a preluării atribuţiilor în ceea ce priveşte politicile publice, monitorizarea investiţiilor majore în economie, precum şi implementarea şi urmărirea ducerii la bun sfârşit a ajutoarelor de stat şi parteneriatelor public-privat”, a mai declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.
Totodată, şefa Executivului a precizat că se lucrează la finalizarea unui pachet normativ pentru „eficientizarea achiziţiilor publice”.
„Ministerul Finanţelor Publice ne va prezenta o notă de informare privind stadiul simplificării în domeniul achiziţiilor publice – o altă prioritate a Guvernului pentru perioada următoare. Se lucrează la finalizarea unui pachet normativ de simplificare şi de eficientizare a achiziţiilor publice, iar domnul ministru Eugen Teodorovici a discutat săptămâna aceasta cu oficialii de la Bruxelles pentru a alinia aceste modificări cu directivele europene în vigoare. Consider că este un pas înainte, consider că este un pas aşteptat atât de investitori, cât şi pentru autorităţile locale”, a spus Dăncilă.
Potrivit premierului, şi Legea parteneriatului public-privat va fi modificată.
„Pentru că am vorbit de parteneriat public-privat, tot până la sfârşitul trimestrului II ne propunem ca şi această lege să o modificăm şi să o punem în vigoare. Consider că atât Legea achiziţiilor publice, cât şi Legea parteneriatului privat, cât şi Casa de Comerţ a României arată deschiderea Guvernului pentru investiţii şi considerăm că perioada următoare trebuie să fie perioada investiţiilor pentru România”, a arătat Dăncilă.
Guvernul va înființa Casa de Comerț a României, prin care fermierii vor putea să își vândă produsele către stat, pe întreg anul și la același preț. Anunțul a fost făcut, miercuri, la Antena 3, de către premierul Viorica Dăncilă. Ea a menționat că această instituție va avea un capital la început de o sută de milioane de euro.
Casa de Comerț a României este compania despre care ministrul Agriculturii, Petre Daea, vorbea anul trecut spunând că aceasta va sprijini fermierii mici luându-le de la poartă legumele și fructele. Dar acum că înființarea ei a intrat pe ultima sută de metri, fiecare parte implicată în această ecuație dorește să aibă o mică participare în ea.
Citește și: VIDEO/ O echipă de televiziune din Rusia s-a strecurat în spitalul unde e internat Serghei Skripal