Salvatorii italieni au recuperat cadavrele a încă cinci persoane care şi-a pierdut viaţa în hotelul Rigopiano, lovit săptămâna trecută de o avalanşă. În total, bilanțul tragediei se ridică la 14 morți, în timp ce alte 15 persoane sunt încă date dispărute. Astfel, salvatorii speră încontinuare să descopere supraviețuitori, pe lângă cei 11 deja scoși din hotel.
În acest moment, echipele de salvare încearcă să spargă un zid pentru a ajunge în barul hotelului. Ei speră că avalanșa nu a distrus complet clădirea, dar și că vor găsi supraviețuitori în camerele în care nu au reușit încă să ajungă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, șansele sunt tot mai mici.
Salvatorii avansează lent, de multe ori cu mâinile goale, de teama unor noi dislocări în interiorul clădirii pe care avalanșa a lovit-o cu forța a 4.000 de camioane în plină viteză.
Ieri, salvatorii au găsit trei cățeluși, descoperire care a reînoint speranțele că ar putea să mai fie supraviețuitori. La scurt timp, însă, au recuperat cadavrul unei femei.
Până la 120.000 de tone de zăpadă s-au desprins din masiv, au distrus o pădure şi au îngropat hotelul, după ce mai multe cutremure puternice au lovit regiunea. Se pare că viteza avalanşei a atins 100 de kilometri pe oră atunci când a acoperit hotelul Rigopiano.
În paralel cu căutările, justiția italiană anchetează asupra istoricului hotelului Rigopiano, situat în regiunea Abruzzo, și a desfășurării evenimentelor pentru a stabili dacă această catastrofă putea fi evitată.
O anchetă pentru omucidere involuntară a fost deschisă după producerea dramei pentru a determina dacă toate riscurile au fost luate în calcul în construcția hotelului, precum și în derularea evenimentelor de miercurea trecută.
Managerul Bruno Di Tommaso a trimis autorităţilor locale şi provinciale un e-mail chiar în ziua avalanşei, în care s-a plâns de situaţia drumurilor blocate, a seismelor puternice şi a atras atenţia că generatorul nu va rezista mai mult de 24 de ore.
Citește și:
- Supraviețuitorii avalanșei din Italia povestesc clipele trăite sub dărâmături. Soțul româncei: “Sunt un om care a înviat din morți”
- Primul mesaj al italianului Giampiero Parete, după ce soția lui, de origine română, și cei doi copii au fost salvați
- Primele imagini cu românca, salvată de sub dărâmăturile hotelului, distrus de avalanșă
- Soțul româncei salvate din hotelul distrus de avalanșă: „Am vrut să plecăm cu o zi mai devreme”
Foto: EPA