15% din aleși și-au pierdut mandatul din cauza problemelor penale

Potrivit bilanțului IPP, Parlamentul a ajuns la finalul mandatului cu 507 parlamentari, față de 588 câți au fost aleși la scrutinul din 2012. 15 % dintre aleșii uninominal în 2012 nu se mai regăsesc în Parlament din diferite motive, cei mai mulți datorită problemelor cu legea, fiind condamnați definitiv/urmăriți penal.

  • probleme cu justiția: 13 parlamentari condamnați definitiv, 16 arestați sau anchetați de DNA, 6 declarați incompatibil
  • aleși în alegerile locale din vara acestui an: 26 parlamentar
  • aleși în alegerile pentru Parlamentul European: 4 parlamentari au devenit membri ai Parlamentului European în 2014
  • numiri în funcții la alte instituții: 12 membri ai Parlamentului și-au depus demisia fiind numiți în funcții în alte instituții, unii dintre ei fiind deferiți justiției ulterior ocupării acestor funcții
  • alte motive (deces, boală, retragere, etc.) – 34

Migrația politică: 223 parlamentari au schimbat partidul în timpul mandatului

Analiza arată că migrația parlamentarilor a atins cote record în acest mandat. Astfel, 223 parlamentari, adică 38% din total nu mai sunt, în prezent, afiliați grupului parlamentar/partidului alături de care au fost aleși în 2012. La Senat au migrat 37% dintre aleși, iar la Camera Deputaților – 39%, după alegerile din 2012, 68 de parlamentari aleși pe listele PPDD migrând la alte partide. De altfel, grupul PPDD și cel al PDL (prin fuziunea cu PNL) s-au desființat, pe durata mandatului.

Campionii migrației în mandatul 2012 – 2014:

  • Deputatul Ion Șcheau: candidat din partea PPDD, devenit independent, apoi afiliat la grupul PSD, PDL/PNL, astăzi candidat din partea PNL
  • Deputata Diana Tușa: candidată din partea PNL, devenită independentă, afiliată apoi la grupul PDL care a fuzionat ulterior cu PNL, devenită din nou independentă și astăzi candidată pe listele PSD
  • Senatorul Ciprian Rogojan: candidat din partea PDL, devenit independent, afiliat apoi UNPR, din nou independent, astăzi candidat din partea ALDE.

Parlamentarii au înregistrat pierderi, la capitolul avere, de 35 de milioane de euro; Datoriile la bănci ajung la 880.000 euro

Din punct de vedere al activelor financiare, ultimele declarații de avere oficiale publicate de senatori și deputați indică pierderi totalizând aproape 35 de milioane de euro.

Cine a acumulat cele mai multe active financiare, din diferite motive, în decursul actualului mandat:

  • la Camera Deputaților: Ovidiu Ioan Dumitru (PPDD) – 882.709 euro și Ioan Adam (PSD) – 450.000 euro, dar și Alina Gorghiu (PNL) – 1,1 milioane euro – care s-a căsătorit pe parcursul acestui mandat;
  • la Senat: Sorin Roșca Stănescu (PNL) – 250.000 euro, Petru Filip (PSD) – 210.000 euro și Vasile Nistor (PC) – 182.000 euro;

Cine a pierdut cel mai mult din conturi, în mandatul 2012 – 2016:

  • la Camera Deputaților: Sebastian Ghiță (PSD) – 30 milioane de euro, Cristian Popescu (PNL) – 2,7 milioane euro, Theodor Cătălin Nicolescu (PNL) – 1,5 milioane euro;
  • la Senat: Attila Verestoy (UDMR) – 2,7 milioane euro, Doina Tudor (PNL) – 1,9 milioane de euro, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) – 358.000 euro.

Interesant este și ”fenomenul” împrumuturilor acordate în nume propriu, de către parlamentari, către persoane fizice/juridice. Astfel, potrivit propriilor declarații de avere, în 4 ani, parlamentarii au acordat împrumuturi în valoare totală de 47 milioane de euro, cele mai mari împrumuturi fiind acordate:

  • la Camera Deputaților, de către: Sebastian Ghiță (PSD) – 30 milioane de euro, Marin Anton (PNL) – 1,8 milioane de euro și Elena Udrea (independent) – 1,1 milioane euro;
  • în Senatul României, de către: Sorin Roșca Stănescu (PNL) – 6 milioane de euro, Attila Verestoy (UDMR) – 1,57 milioane de euro și Liviu Tomoioagă (PNL) – 423.000 euro

Prin comparație, soldul creditelor pe care parlamentarii le mai au de achitat la bănci, la finalul mandatului, este de 22 ori mai mic: aprox. 880.000 euro.

Eficiență legislativă: 50% dintre proiectele depuse de parlamentari au fost respinse; 14% au devenit legi

În cei patru ani de mandat au fost depuse în total 2.729 inițiative legislative, 1.689 (68%) având ca inițiatori parlamentari și 870 (32%) – Guvernul. 50% dintre inițiativele legislative ale parlamentarilor au fost respinse , iar peste o treime se află, în continuare, în procedură parlamentară, și doar 14% au devenit legi.

Din perspectiva eficienței legislative, s-au remarcat în acest mandat:

  • la Camera Deputaților: Victor Ponta (PSD), Eduard Martin (PSD) și Rovana Plumb (PSD);
  • la Senat: Gabriel Oprea (UNPR), Toni Greblă (PSD), Ilie Sârbu (PSD).
  • Parlamentari cu zero inițiative legislative: Sebastian Ghiță (PSD), Oana – Niculescu Mizil (PSD), Aurel Nechita (PSD).

 
 

Urmărește-ne pe Google News