Cel mai recent bilanț al războiului din Siria, anunțat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, arată că 312.001 persoane au fost ucise – inclusiv 16.000 de copii – de la începutul conflictului, declanşat de reprimarea sângeroasă a unor manifestaţii paşnice în favoarea democraţiei.

Potrivit acestui bilanţ, 53.000 de rebeli şi aproape 110.000 de combatanţi proguvernamentali, 60.000 de militari sirieni, dar şi zeci de mii de membri ai unor miliţii loiale regimului, membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah sau alţi combatanţi străini au fost omorâţi.

De asemenea, aproape 55.000 de jihadişti au fost ucişi în lupte, cea mai mare parte afiliaţi grupării jihadiste Statul Islamic sau Frontului Fateh al-Sham, fosta aripă siriană Al-Qaida.

Aproximativ 3.683 de persoane neidentificate au fost, de asemenea, omorâte, potrivit Observatorului, un ONG cu sediul în Marea Britanie, care dispune de o reţea bine informată în toată ţara.

În acest timp, trupele guvernamentale duc bătălia pentru recucerirea metropolei Alep din mâinile rebelilor. Potrivit ONU, zeci de civili au fost uciși în bombardamente, iar situația ar putea să devină și mai îngrijorătoare. Asta în condițiile în care mii de oameni sunt blocați în mai multe cartiere sau prinși sub dărâmături.

Foto: EPA/Arhivă

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News