O pagină a companiei chineze Tencent, care arată în timp real situația epidemiei din China, a afișat pentru scurt timp un bilanț al deceselor de zeci de ori mai mare decât cel anunțat de Guvernul de la Beijing. Mulți oameni cred că acesta este de fapt bilanțul real, iar China încearcă să ascundă informația, relatează Mediafax.
Încă din primele zile ale epidemiei de coronavirus, oameni din sistemul medical chinez și experți în sănătate din Occident au înaintat un bilanț paralel cu cel oficial, cu mai multe decese și îmbolnăviri decât erau raportate de guvernul de la Beijing.
Potrivit unui raport al companiei chineze Tencent, care arată în timp real situația epidemiei izbucnite în Wuhan, capitala provinciei Hubei, numărul n-ar fi real, ci de 43,67 de ori mai mic decât în realitate, în cazul deceselor, și de 5,5 ori mai mic în cazul îmbolnăvirilor, scrie Mediafax.
Pe 1 februarie, pagina companiei Tencent a afișat, pentru scurt timp, 24.589 morți de coronavirus și 154.023 de persoane infectate.
Tencent Holdings Limited este, conform mediafax.ro, un conglomerat chinez specializat în diverse servicii legate de internet, tehnologie și inteligență artificială; este, totodată, cel mai mare furnizor de date de sănătate din China.
Compania este apropiată guvernului de la Beijing, lucru care-i face pe mulți să creadă că acestea sunt datele reale, nu cele comunicate oficial.
Despre “eroarea” care ar fi dezvăluit bilanțul real se crede că fie ar fi fost generată de o problemă de codare a datelor, fie cineva din companie ar fi vrut să se afle adevărul, pentru ca întreaga lume să vadă dimensiunea dezastrului cu care se confruntă China.