În fiecare zi, pe străzile din România s-au aflat 8.000 de polițiști. Chiar dacă nu au avut de-a face cu evenimente majore, ei s-au văzut nevoiți să scoată chitanțierele și să dea nu mai puțin de 18.000 sancțiuni contravenționale. În minivacanța de Paște, polițiștii de la ”Rutieră” au lăsat fără permis nu mai puțin de 1.300 de șoferi care au încălcat regulile de circulație.
Patru zile, peste 12.000 de evenimente
Tot în aceeași perioadă, 34 de urmăriți au ajuns în aresturi, 515 indivizi au fost prinși în flagrant în timpul comiterii unor infracțiuni, iar polițiști din toată țara au consemnat producerea a 12.213 evenimente, unele semnalata prin sistemul unic 112, altele depistate chiar de agenții din teren.
Incendiile au ocolit bisericile și mănăstirile
În perioada 06 – 09 aprilie, peste 4.600 de pompieri militari au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, cu aproape 800 de autospeciale de stingere, 111 autospeciale de descarcerare și 320 de echipaje SMURD.
Analiza statistică a intervențiilor relevă faptul că numărul acestora a înregistrat o creștere ușoară față de media specifică, pe fondul creșterii numărului intervențiilor pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în special în zilele de 08 și 09 aprilie a.c.
Astfel, în cele patru zile, la nivel național au fost derulate 4.551 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 308 misiuni de stingere a incendiilor, 3.839 cazuri SMURD (3.823 pentru acordarea primului ajutor medical și 16 misiuni de descarcerare) şi 404 pentru protecția comunităților. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii.
De asemenea, în această perioadă, 3.906 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele SMURD, iar 20 de persoane au fost salvate din medii ostile vieții.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro