Programul aprobat joi, 19 iulie, face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030, elaborat pentru Regiunea București – Ilfov și aprobat, în 2017, de Consiliul Județean Ilfov, Municipiul București și de cele 40 de localități de pe teritoriul județului Ilfov, pentru îmbunătățirea, modernizarea, dezvoltarea integrată și eficientă a transportului public de călători pe întreg teritoriul regiunii.

„Încă din 2013, când am realizat Strategia de Dezvoltare ORIZONT 2020 a județului Ilfov, am luat în calcul și am susținut realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, proiect pentru care am făcut demersuri constante către Guvernul României”, spune Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov.

„Tariful unic la nivel regional a fost aprobat în ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI). De asemenea, biletele pentru elevi și studenți vor fi subvenționate 50%, iar copiii sub 7 ani și pensionarii vor avea gratuitate pe mijloacele de transport în comun operate de Societatea de Transport București (STB)”, a declarat și Irinel Scrioșteanu, administratorul public al județului Ilfov.

Schimbarea va intra în vigoare din luna decembrie

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Prețul biletelor urmează a fi comunicat ulterior și va intra în vigoare abia din luna decembrie. ”Va fi un card unic pentru București și Ilfov, dar nu am anunțat încă tarifele pentru că vor fi tarife pe 60 de minute, pe o zi, abonamente lunare, așa cum sunt și în alte capitale europene. Ele se vor vinde și la automatele de tichete. Vom anunța în timp util toate aceste tarife”, au declarat pentru Libertatea surse din Primăria Capitalei.

Serviciul de transport public  de călători in regiunea București –Ilfov trebuie să asigure:

  1. satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populației și operatorilor economici pe teritoriul Regiunii București – Ilfov
  2. creșterea nivelului de calitate a serviciului și de confort al utilizatorilor
  3. accesul la serviciile de transport public local și protecția categoriilor sociale defavorizate
  4. informarea publicului călător
  5. executarea transportului public local de persoane prin curse regulate în condiții de continuitate, regularitate, siguranță și confort
  6. corelarea capacității de transport cu cererea de transport existentă
  7. optimizarea funcționării transportului public local, prin asigurarea unui cadru concurențial în conformitate cu prevederile legale

RATB a devenit STB

Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu a acordat un interviu celui mai vechi ziar britanic în casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a spus din nou că Putin este un „patriot” | VIDEO

RATB a devenit STB, adică Societatea de Transport Bucureşti. În februarie 2018, Consiliul General Al Municipiului Bucureşti (CGMB) a fost de acord cu reorganizarea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), prin schimbarea formei juridice din regie autonomă în societate pe acţiuni, ai cărei acţionari vor fi Municipiul Bucureşti, prin CGMB, şi judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean.

Personalul din cadrul RATB a fost preluat şi reîncadrat pe aceleaşi funcţii, cu menţinerea tuturor drepturilor şi obligaţiilor de către STB

Din Consiliul de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti fac parte: Speranţa Cliseru, Adrian Sorin Mihail, Ionuţ Nicolae Cecoiu, Petrina Boiţă, Bogdan Alexandru Trifan, Mihai Petcu şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, care urmează să fie desemnat ulterior.


Citește și:

Secretele cardurilor contactless. Câţi bani “fără contact” sunt rulaţi în România

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI