Biletul de weekend conferă flexibilitatea alegerii numărului de weekenduri, iar pasagerii beneficiază în baza lui de reduceri de până la 35%, în funcţie de numărul weekendurilor ales dintr-o lună (2, 3 sau 4), astfel:
– 35% pentru 4 weekenduri;
– 25% pentru 3 weekenduri;
– 15% pentru 2 weekenduri.
Biletul de weekend este o legitimaţie de călătorie care se emite pentru o singură persoană, la acelasi rang de tren – Regio, Interregio sau Intercity, la clasa 1 sau clasa a 2- a (vagon clasă sau cuşetă) – şi aceeasi rută, pe distanţe de până la 1000 kilometri. Acest bilet nu dă dreptul la întreruperea călătoriei.Reducerile nu se cumulează cu alte reduceri. Nu este obligatorie procurarea tichetului de rezervare a locului.
Exemple comparative:
– pentru două weekenduri pe ruta Bucureşti – Sinaia la tren InterRegio cls a 2-a, biletul de weekend costă 118.35 lei, cu aproximativ 20 lei mai puţin decât pentru 4 călătorii la preţ întreg (corespunzătoare celor două weekenduri) care ar costa 139.2 lei.
– pentru două weekenduri pe ruta Bucureşti – Constanţa la tren InterRegio cls a 2-a, biletul de weekend costă 186.7 lei, cu aproximativ 35 lei mai puţin decât pentru 4 călătorii (corespunzătoare celor două weekenduri) care ar costa 219.6 lei.