Clinton va începe turneul electoral în statul Georgia, unde va fi duminică şi luni, şi va continua apoi în Carolina de Nord. El va încerca să atragă voturile electoratului rural în favoarea Kamalei Harris.

Clinton şi Obama se implică alături de Harris în timp ce sondajele nu sugerează şanse clare de câştig pentru vreunul din cei doi candidați. Potrivit mediei sondajelor realizate de portalul RealClearPolitics, la votul popular democrata Kamala Harris ar avea 49% susţinere şi republicanul Donald Trump 47,2%, diferenţa dintre ei fiind în marja de eroare.

Dar sistemul electoral american nu are la bază votul popular, ci votul majoritar dintr-un colegiu electoral alcătuit din electori proveniţi din fiecare stat, iar candidatul aflat pe primul loc într-un stat câştigă toţi electorii acelui stat (cu excepţia statelor Maine şi Nebraska). Acest sistem face şi mai incert rezultatul şi a condus la apariţia aşa-numitelor state-cheie, care pot tranşa scrutinul la o mică diferenţă de voturi, notează EFE.

Bill Clinton nu va participa la mitingurile cu prezenţă masivă caracteristice campaniei lui Harris, ci va vorbi cu câteva sute de oameni la târguri locale şi în locuri private, precizează sursa citată.

În timp ce Bill Clinton pregăteşte un turneu electoral în sud, acţiunile lui Barack Obama pentru a atrage voturi în favoarea candidatei democrate au început joi în Pennsylvania, probabil cel mai important stat-cheie de pe harta electorală din acest an.

Primul afro-american care a devenit preşedinte al SU le-a cerut bărbaţilor de culoare să voteze pentru Harris, ea având origini afro-americane şi indiene, iar dacă va câştiga va fi prima femeie care va ajunge la Casa Albă.

Singurul fost preşedinte al Partidului Democrat în viaţă care nu va face campanie pentru Harris este Jimmy Carter (1977-1981), care a împlinit 100 de ani în această lună şi este izolat la domiciliu, unde primeşte îngrijiri paliative pentru problemele sale de sănătate.

Cu toate acestea, conform unuia dintre nepoţii săi, Jason Carter, el este „implicat mental şi emoţional în ceea ce se întâmplă în jurul său şi la ştiri”, interes care a crescut odată cu apropierea alegerilor şi cu posibilitatea ca, pentru prima dată, o femeie să ajungă la Casa Albă. Jimmy Carter aşteaptă să voteze pentru Kamala Harris pe 5 noiembrie, mai afirmă nepotul său.

Urmărește-ne pe Google News