Privind în urmă, acesta spune că “își dorește să fi făcut mai mult pentru a atrage atenția asupra pericolului”, scrie Wall Street Journal.
Mă simt groaznic. Tot scopul vorbitului despre aceasta era să acționăm și să minimalizăm pagubele.
Bill Gates:
Profeția sa
Cofondatorul Microsoft a vorbit prima oară despre pericolul unei epidemii în anul 2014. Atunci, Ebola se afla pe radar.
În anul 2015, Gates a vorbit la TED Talks, spunând că bolile infecțioase sunt un pericol mai mare pentru lume decât un război nuclear.
Tot atunci, a scris în New England Journal of Medicine că “o epidemie este una dintre puținele catastrofe care pot da lumea drastic înapoi în următoarele decenii”, potrivit Digital Trends.
Greu să convingi politicienii de un pericol nevăzut
Bill Gates a încercat de atunci să impresioneze liderii politici ai lumii, întâlnindu-se, în 2016, pentru a vorbi pe această temă inclusiv cu Donald Trump, care pe atunci era doar candidat la președinția SUA.
Dar să convingi politicienii să cheltuiască sume mari de bani pe ceva ce nu era un pericol imediat s-a dovedit o sarcină grea, mai spune Gates.
Acesta regretă că nu a insistat mai mult.
Mi-aș fi dorit ca avertismentele pe care eu și alții le-am făcut să ducă la o acțiune coordonată globală.
Bill Gates:
“Speranța mea este acum ca liderii din întreaga lume, care sunt responsabili pentru protejarea cetățenilor, să ia ceea ce am învățat din această tragedie și să investească în sisteme pentru a preveni viitoarele epidemii”, a punctat el.
Fundația Gates a anunțat acum că va furniza 305 milioane de dolari pentru a lupta împotriva coronavirusului, iar Gates spune că se așteaptă să investească chiar mai mult până când pandemia se va termina.
Fundaţia Bill & Melinda Gates plăteşte pentru cercetări ce au ca scop găsirea unui tratament, lucrează cu experți pentru descoperirea unui vaccin și producerea acestuia pe scară largă.
Ținta teoriilor conspirației
Declarațiile sale privind coronavirusul și măsurile de siguranță l-au făcut pe Bill Gates ținta teoriilor conspirației.
Iar legăturile fundației sale cu Organizația Mondială a Sănătății l-au făcut un critic acerb al lui Trump, care a tăiat recent finanțarea organismului din cauză că nu a anunțat mai devreme că boala se poate transmite de la om la om, la sugestia Chinei.
“Super îngrijorat” de al doilea val
Bill Gates a susținut impunerea unor măsuri de izolare masivă pentru combaterea extinderii infecției și a prezis în aprilie că viața se va întoarce cât de cât la normal din luna iunie.
Două luni și două săptămâni mai târziu, acel optimis al său s-a dus. Gates este acum “super îngrijorat” de un al doilea val de COVID-19, care ar urma să lovească SUA pe măsură ce statele federale încep să relaxeze regulile de distanțare socială și își redeschid magazinele de retail.