Fondatorul Microsoft a spus că țări mai bogate, precum SUA și Marea Britanie, care au o rată de vaccinare mai ridicată, ajută la eliberarea dozelor rămase pentru împărțirea acestora cu alte țări sărace.

Deși este Gates încrezător că numărul cazurilor de infectări va fi „foarte mic” până la sfârșitul anului 2022, Gates nu își pune mari speranțe legate de faptul că virusul va fi eliminat complet.

„Există încă câteva întrebări cu privire la cât de mult se va folosi vaccinul Johnson & Johnson. Dacă este acceptat, ar fi foarte benefic, dar unele dintre ţările bogate, inclusiv SUA şi Marea Britanie, chiar în această vară vor ajunge la niveluri ridicate de vaccinare, iar asta va permite ca vaccinurile să ajungă în întreaga lume la sfârşitul anului 2021 şi până în 2022. Nu vom elimina această boală, dar vom putea să o reducem la un număr foarte mic de cazuri până la sfârşitul lui 2022”, a declarat Bill Gates.

Totodată, miliardarul a punctat că, deşi campania de vaccinare este mult mai avansată în ţările dezvoltate şi există oarecum un dezechilibru, în termen de trei, patru luni vaccinurile vor putea ajunge şi în statele unde epidemia este mai severă.

„Faptul că acum vaccinăm tinerii de sub 30 de ani în Marea Britanie și SUA, dar cei de peste 60 de ani din Brazilia și Africa de Sud nu sunt cu toții vaccinați nu este corect, dar în termen de trei sau patru luni, vaccinurile vor ajunge la toate țările care se confruntă cu un val epidemic sever”, a mai spus Bill Gates.

De asemenea, miliardarul a subliniat că este necesar să ne pregătim pentru posibile viitoare pandemii care ar putea apărea. „Oamenii nu au investit suficient în acest risc, așa că sper să ținem cont de faptul că trebuie să investim și să fim pregătiți pentru următoarea pandemie”, a punctat Gates.

El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că actuala pandemie va fi uitată, așa cum s-a întâmplat acum câțiva ani după focarul de Ebola.

Urmărește-ne pe Google News