„Aş putea da asigurări de 90% că Osama Bin Laden este mort. Suferea de cancer la rinichi când a scăpat din atacul aerian american din munţii din Tora Bora, în decembrie 2001, şi s-a refugiat în provincia Ghazni, din estul Afganistanului. Între mai şi iunie 2002 a murit din cauza acestei boli. Acum, aici nu mai sunt decât sute de oameni ai Al-Qaida”, a declarat Sultan Tarar.

În opinia lui Sultan Tarar, specialist în formarea mujahedinilor afgani în războiul de gherilă, SUA ar trebui să discute cu mollahul Omar, liderul taliban, dacă vor să rezolve conflictul din Afganistan, şi este greşită strategia potrivit căreia li s-ar oferi bani unor falşi talibani în schimbul depunerii armelor ori s-ar încerca divizarea insurgenţilor. Întrebat în legătură cu dorinţa talibanilor de a accepta negocierile pentru pace, fostul militar spune că afganii se află de treizeci de ani în război, şi sunt obosiţi.

‘Talibanii au sprijinul poporului (…) în timpul regimului lor nu era delincvenţă, nici trafic de heroină. Ei au terminat cu crima organizată, cu lorzii războiului şi au adus siguranţă. Mollahul Omar vrea pace pentru afgani, însă va fi violenţă atâta vreme cât nu se retrag trupele americane, a mai spus Tarar, explicând că talibanii nu au încredere în promisiunile preşedintelui Obama, considerând că planul de retragere este unul fals.

 
 

Urmărește-ne pe Google News