Leș are 42 de ani, a fost consilier local, viceprimar al municipiului Satu Mare, subprefect, director executiv APIA. Până să fie propus ministru al Apărării în Guvernul Grindeanu, a fost fost secretar de stat în Departamentul de Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, fiind numit în anul 2015 de către premierul de la acea dată, Victor Ponta.

Acum este propus din nou pentru funcția de ministru al Apărării, în locul lui Mihai Fifor.

Gabriel Leş este licenţiat în Economie, specializarea Marketing la Universitatea de Vest Timişoara şi deţine un masterat în „Managementul financiar contabil şi juridic al firmei”.

În 2007 a obţinut un certificat de absolvire a Programului de perfecţionare „Achiziţii publice, concesiuni, contracte”, curs urmat în cadrul Institutului Naţional de Administraţie. În 2009, a absolvit Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

Totodată, acesta este specializat în „Securitate şi bună guvernare”, calificare obţinută în 2016, în cadrul Colegiului Naţional de Apărare.

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, Gabriel Leş a devenit senator, și deține funcția de secretar al Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului și membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Social-democraţii s-au reunit, luni, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, şi au votat prima remaniere a Guvernului Dăncilă. 7 miniştri pleacă din Guvern, în urma deciziei partidului, cel mai important fiind Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, unul dintre „puciştii” care i s-au opus liderului Liviu Dragnea, şi care pierde şi funcţia de vicepremier. O altă mişcare interesantă este mutarea ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, de la Ministerul Muncii la Ministerul Transporturilor. Trei foşti miniştri din Guvernul Grindeanu, primul Guvern PSD după alegerile parlamentare din 2016, revin în Executiv: Ilan Laufer, Beniamin Leş şi Alexandru Petrescu.

FOTO: HEPTA

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI