”Lucrăm la o formulă care ne-ar putea permite să livrăm vaccinul chiar și la temperatura camerei, iar acest tip de dezvoltare are loc în paralel”, a spus Șahin.

În ultima perioadă, au existat îngrijorări că vaccinul la care lucrează BioNTech și gigantul farmaceutic american Pfizer ar fi dificil de distribuit din cauză că trebuie depozitat la aproximativ minus 75 de grade Celsius, o temperatură cu 50 de grade mai mică decât cea la care se păstrează orice vaccin utilizat în Statele Unite.

Cabinetele medicilor, farmaciile și laboratoarele de stat nu au congelatoare care scad temperaturile atât de jos, dar Sahin spune acum că este o problemă temporară. ”Întrucât dezvoltarea a fost atât de rapidă, nu am reușit să realizăm condiții mai bune și mai stabile”, a spus el. ”Credem că în a doua jumătate a anului 2020 vom veni cu o formulă care este comparabilă cu orice alt tip de vaccin”.

O analiză finală a studiului de fază 3 a vaccinului anti-Covid produs de Pfizer și BioNTech arată că acesta a fost 95% eficient în prevenirea infecțiilor, chiar și la adulții în vârstă, și nu a cauzat probleme serioase de siguranță, a transmis compania miercuri.

În cadrul studiilor, au fost raportate 170 de cazuri de infecție cu coronavirus în rândul voluntarilor care au luat parte la procesul de testare. Dintre aceștia, la 162 li se administrase placebo sau vaccinuri cu soluție salină simplă, în timp ce opt cazuri primiseră vaccinul propriu-zis.

Singurul “element advers” al vaccinului a fost oboseala, la 3,7% dintre pacienți. Pe baza previziunilor actuale, companiile se așteaptă să producă la nivel global până la 50 de milioane de doze de vaccin în 2020 și până la 1,3 miliarde de doze în 2021.

Urmărește-ne pe Google News