UPDATE ora 21.15: Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur au fost înlocuiți din funcțiile de prim-vicepreședinte, iar în locul lor au fost numiți interimar Emil Boc (primarul din Cluj-Napoca), Ciprian Ciucu (primarul Sectorului 6) și Valeriu Iftime (președintele CJ Botoșani). Dan Motreanu (președinte PNL Giurgiu) și-a păstrat totuși funcția și a rămas prim-vicepreședinte.
Surse liberale au precizat pentru Libertatea că argumentul pentru care Motreanu este singurul păstrat din vechea gardă a fost că a câștigat la PNL Giurgiu.
De asemenea, Lucian Bode a fost înlocuit din funcția de secretar general al PNL, iar în locul său a fost numit Adrian Veștea (președintele CJ Brașov).
Știrea inițială: Demisia lui Nicolae Ciucă din funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), ca urmare a rezultatului dezastruos de la alegerile prezidențiale, va duce la demisia conducerii partidului, au declarat luni, 25 noiembrie, surse liberale pentru Libertatea. Decizia se va lua în ședința care va avea loc la ora 20.00.
Biroul Executiv al PNL este organismul de conducere la care au acces cei mai importanți oameni din partid. Astfel, din conducerea Partidului Național Liberal vor pleca, printre alții, cei patru prim-vicepreședinți, adică Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Gheorghe Flutur și Dan Motreanu. Lor li se va adăuga și secretarul general, Lucian Bode, au precizat sursele citate pentru Libertatea.
Această mutare va fi urmată de organizarea unor noi alegeri interne, iar Ilie Bolojan va fi ales noul președinte al PNL, după cum a anunțat Libertatea încă de dimineață.
Ciucă și-a dat demisia de la șefia PNL după 2 ani și 7 luni
Nicolae Ciucă și-a dat demisia luni, 25 noiembrie, din funcția de președinte al PNL, după 2 ani și 7 luni, în urma înfrângerii suferite în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, care au avut loc duminică, 24 noiembrie.
Ciucă a adunat numai 811.770 de voturi, adică 8,79% dintre voturile valabil exprimate, cel mai slab rezultat al unui președinte PNL după Revoluție.
Ciucă a fost președintele PNL din aprilie 2022 și președintele Senatului din iunie 2023. El a fost și premierul României în perioada noiembrie 2021-iunie 2023.
Top președinți PNL în ultimii 15 ani, după durata mandatului:
- Crin Antonescu – 5 ani si 2 luni
- Ludovic Orban – 4 ani si 3 luni
- Nicolae Ciucă – 2 ani și 7 luni
- Alina Gorghiu – 2 ani
- Vasile Blaga – 1 an si 9 luni