Autoritățile liberiene au anunțat că în clădirea în care se află biroul președintelui urmează să se realizeze o procedură de fumigare pentru înlăturarea a doi şerpi care au pătruns în imobil.
Weah, fost star al fotbalului, ocupă ultimul etaj al imobilului Ministerului de Externe, în centrul capitalei, Monrovia. Miercuri, doi şerpi au pătruns la parterul clădirii, nu departe de liftul folosit de către preşedinte, fost atacant la PSG şi AC Milan.
”Toate activităţile Ministerului de Externe, inclusiv biroul pentru paşapoarte şi vize, vor fi suspendate din cauza fumigaţiei din 18 până pe 23 aprilie. Activităţile obişnuite vor fi reluate pe 24 aprilie”, a indicat ministerul într-un comunicat citat de Agerpres.
Citește și: FOTO&VIDEO/ Explicația halucinantă a primarului care a turnat bere peste cadavrul unui urs: „Acasă când tai porcul primul pahar de țuică îl torn peste el. Așa am făcut și aici”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar