„În 8 noiembrie, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, când îmi serbam onomastica, am primit un mail de la primarul Braşovului, care este la Barcelona, prin care eram anunţat că din 10 noiembrie, când îmi aniversez ziua de naştere, trebuie să mă mut la noul birou din incinta Cimitirului Municipal Braşov”, a spus Sebastian Rusu joi, 9 noiembrie, într-o conferință de presă.

Liberalul a refuzat să facă acest lucru: „Eu aştept să se întoarcă primarul şi marţi să avem o discuţie, să îmi dea o dispoziţie de primar. Eu acţionez în baza unei dispoziţii, nu a unui mail, pentru că suntem într-o primărie, nu într-o companie şi trebuie să respectăm Codul administrativ”.

El a catalogat acţiunea lui Allen Coliban ca fiind „un abuz flagrant de putere şi un atac direct, bazat pe orgolii personale, nimic altceva decât o continuare a răzbunării primarului faţă de mine”.

Întrebat de jurnaliști dacă la noul birou, cel de la cimitir, există un sistem de pontaj electronic, în contextul în care Coliban i-a reproșat că stă doar o oră la birou aproape zilnic, viceprimarul Sebastian Rusu a spus că nu ştie dacă există sau nu.

Tensiuni vechi între primar și viceprimar

Pe 27 octombrie, Sebastian Rusu spunea că Allen Coliban vrea să îl schimbe din funcție.

„Nu cunosc motivele pentru care a venit cu propunerea. Consider că mandatul brașovenilor în alegerile locale a fost foarte clar, iar Partidul Național Liberal, prin consilierii săi în CL Brașov, își respectă angajamentul față de brașoveni”, a afirmat viceprimarul liberal.

El a rămas în funcție, după o ședință de plen ținută la începutul acestei luni, în care propunerea de demitere, inițiată de Allen Coliban, nu a reușit să obțină cvorumul necesar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News