Mesajele prelaților survin în contextul în care, pe 30 iunie, s-a celebrat Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare.

„Reţelele de socializare au transformat modul nostru de a trăi. În calitate de creştini, suntem îndemnaţi să ne comportăm într-o manieră modelată după exemplul lui Iisus”, a declarat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, citat într-un comunicat.

„De fiecare dată când interacţionăm online, avem ocazia fie de a contribui la valurile de cinism şi de insulte, fie de a împărtăşi lumina şi harul”, a adăugat Justin Welby, încurajându-i pe creştini să semneze această cartă, lansată cu ocazia unei vizite la sediul din Marea Britanie al companiei Facebook.

Carta are la bază cinci principii: adevăr, bunătate, ospitalitate, inspiraţie şi fraternitate. Biserica Anglicană speră că „persoanele de toate confesiunile sau chiar şi cele necredincioase vor folosi carta pentru a reflecta la modul în care interacţiunile lor online pot să îi afecteze pe ceilalţi, atât în bine, cât şi în rău”.

Avertisment din lumea ortodoxă

Și patriarhul Daniel a cerut, duminică, atât clerului, cât și credincioșilor care utilizează rețelele de socializare să supună unei ”analize critice și obiective” opiniile exprimate în spațiul virtual.

„În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos ne avertizează că „pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii” (Matei 12, 36). Iar Sfântul Apostol Petru ne îndeamnă zicând: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii” (1 Petru 2, 16). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă astfel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12)”, se arată în mesajul patriarhului.

Citește și:Patriarhul Daniel, despre rețelele de socializare: ”Biserica le va folosi cu înțelepciune; pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii”

 
 

Urmărește-ne pe Google News