Autoritățile din Turcia se pregătesc să transforme în moschee un alt important monument bizantin.

Biserica Chora va fi deschisă credincioșilor musulmani pentru rugăciunile de vineri pe 23 februarie, scrie presa greacă, care citează ziarul turcesc Yeni Safak.

Planul de a convertire a bisericii, care a mai fost moschee în trecut, dar apoi a funcționat ca muzeu timp de aproape 80 de ani, datează din 2020, când președintele turc Recep Tayyip Erdogan a emis un decret ce viza, de asemenea, transformarea Sfintei Sofia.

În vreme ce Sfânta Sofia a redevenit deja moschee în luna iulie a acelui an, proiectul convertirii bisericii Chora a rămas în așteptare, din cauza lucrărilor de restaurare.

La momentul respectiv, transformarea Sfintei Sofia, vechea catedrală bizantină care face parte din patrimoniul mondial UNESCO și reprezintă un simbol puternic pentru creștinii ortodocși din întreaga lume, a stârnit un val de critici internaționale și a provocat o tensionare suplimentară a relațiilor deja complicate dintre Atena și Ankara.

Biserica Chora, sau Biserica Sfântului Mântuitor, este un alt monument emblematic înscris pe lista capodoperelor de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, scrie Kathimerini.

Ea a fost construită inițial la începutul secolului al IV-lea, ca parte a unui complex de mănăstiri.

Biserica a fost reconstruită în secolul al XI-lea, dar s-a prăbușit parțial în secolul al XII-lea, probabil din cauza unui cutremur. Structura actuală datează în mare parte din secolul al XIV-lea.

„Mozaicurile și frescele sale, comandate de umanistul și poetul bizantin Theodore Metochites (secolul al XIV-lea), formează unul dintre cele mai complete ansambluri de artă bizantină târzie care au supraviețuit în Istanbul”, potrivit UNESCO.

Biserica Chora a fost prima jefuită, atunci când otomanii au cucerit Constantinopole în 1453 și a fost transformată în moschee sub sultanul Baiazid al II-lea, la începutul secolului al XVI-lea, când a fost redenumită Kariye Camii și i s-a adăugat un minaret la structură.

Clădirea a fost desemnată muzeu de către guvernul turc în 1945.

Urmărește-ne pe Google News