„La ora 13:30 s-a anunțat că arde turla bisericii din satul Moreni comuna Văleni. S-au deplasat echipaje atât de la detașamentul Roman cât și de la detașamentul Piatra Neamț. În momentul de fața sunt acolo și în drum spre locul evenimentului 6 autospeciale de stins incendii. Comandantul primului echipaj ajuns acolo a anunțat faptul că arde turla, o mare parte din acoperiș și toate bunurile din interior cu flăcări de aproximativ 7 metri. Pompierii au început și protecția casei din apropiere. S-au mai deplasat și două autospeciale de intervenție la înălțime, două autoscări dar, din cauza faptului că nu pot fi amplasate în apropiere să acționeze cu ele au fost întoarse din drum” ne-a declarat Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt ISU Neamț, potrivit stiri-neamt.ro.