Comentează„M-a sunat fratele meu şi mi-a spus că a găsit o mamă şi nişte copii fără adăpost. M-a întrebat ce să facă. I-am răspuns: hai, să-i aducă la mine, asta e”, povesteşte părintele Alexandru.
Fuga mamei
Mama n-a fost uşor de convins. Locuia în casa concubinului, în Parava, Bacău, şi fugise, după o ceartă, împreună cu toţi cei patru copii. La Dăeni, femeia a acceptat să vină după ce a terminat banii primiţi de fratele preotului.
În locuinţa pusă la dispoziţie de părintele Balaban, mama a stat doar câteva săptămâni. S-a împăcat cu partenerul ei şi s-a întors în Bacău, luând-o cu ea doar pe fetiţa cea mică. Ceilalţi trei copii au rămas singuri, singurei.
Petronela, 16 ani, Dan, 15 ani, şi Beniamin, 11 ani, au taţi diferiţi, cu care nu ţin legătura. Mai au o soră mai mare, care e căsătorită, şi un frate mai mare, Ionuţ, 24 de ani. „Lucram în Olanda, la un abator. Părintele m-a sunat şi mi-a spus despre situaţia din familie. L-am rugat să caute o casă, să o cumpăr, o casă cu teren, să aibă grădină. Şi m-am întors în ţară în noiembrie, anul trecut”, povesteşte tânărul.
Planurile lui Ionuţ
Ionuţ muncea în străinătate de la 18 ani. Din cauza relaţiilor tensionate cu mama şi cu iubiţii ei vremelnici, şi-a întrerupt şcoala şi a luat viaţa pe cont propriu. A muncit de toate, „întâi, pentru tot felul de comisionari, care îmi plăteau 2, 3 euro pe oră. Acum aveam o slujbă bună, pusesem ceva bani deoparte”.
În Olanda, Ionuţ a cunoscut-o pe Gabriela şi s-a însurat cu ea. Gabriela mai are un băiat, Gabriel, în vârstă de 11 ani. Între timp, s-a născut Ionuţ cel mic, care are acum 6 luni.
La început, Ionuţ
cel mare a sperat că mama lui va sta lângă fraţii săi, în casa din Dăeni, şi că
el se va putea întoarce la serviciul din Olanda şi la planurile lui împreună cu
Gabriela.
După ce mama s-a
evaporat din peisaj, cu largul concurs al maşinii concubinului, Ionuţ trebuia
să aleagă. Şi a ales. I-a luat în grija lui pe Beni, Dan şi Petronela. Pe 2
decembrie 2019, a devenit, peste noapte, capul unei familii cu cinci copii.
Cu ajutorul
părintelui Alexandru, băiatul şi-a găsit de muncă la şantierul din Tulcea.
Câştigă 2.700 de lei pe lună. Se luptă în instanţă pentru a primi custodia
fraţilor săi. Ar fi fericit să o aducă la Dăeni şi pe sora lui cea mai mică,
dar până acolo e cale lungă de bătut prin instanţe şi instituţii.
Crăciunul pe tarla
În camera cu sobă, copiii au împodobit un brad artificial. „Va trebui să-l mai împodobim o dată, că nu ştiu ce are bradul ăsta, se tot pleoşteşte”, râde Petronela.
Pe pereţi, sunt decoraţiuni din hârtie colorată, opera colectivă a copiilor, instalaţii cu beculeţe, icoane şi o poză cu sora cea mică, „e tot ce mai avem de la ea”, oftează Dan. N-au mai văzut-o de un an şi le e dor.
„Când era mama femeie de casă, chiar se simţea că e Crăciun. Dar apoi, după ce mama s-a prostit şi făcea prostii, nu mai ştiam de sărbători. Mergeam pe câmp, pe tarlale, să adunăm coceni de porumb, să aibă ce da la porci”, îşi aminteşte Petronela. A vorbit târziu despre cum a fost viaţa lor cu mama. Şi acum, când vorbeşte, vocea îi tremură pe alocuri a plâns.
Copiii fuseseră retraşi de la şcoală, pe semnătură, de către mamă. Petronela fusese trimisă să muncească la un solariu, la legume, pentru 8 lei pe oră. „Era greu, dar era o scăpare pentru mine. Preferam să fiu la muncă decât acasă”, spune fata. „Erau certuri. Şi când eram acasă şi ştiam că trebuie să vină mama şi concubinul ei, mă lua aşa, un tremurat, ştiam că vine şi trebuie să găsească o chestie, ceva ce n-am făcut”.
Biciul, scândura, somnul
Bătăile. „Cele mai multe, el le-a luat. L-au bătut şi cu scândura în cap”, arată Petronela spre Dan. Pe ea, mama a lovit-o cu biciul. „Când am venit la Gabriela, încă aveam vânătăi pe picior. Mergeam pe câmp şi adunam porumb. Şi am lăsat porumb în urmă. Mama stătea în căruţă şi conducea calul. El i-a făcut semn, ea s-a dat jos şi m-a luat la bătaie cu biciul, pentru că am lăsat un porumb în urmă”.
Pe lângă bătăi, copiii spun că una dintre pedepsele aplicate
de mamă era să nu le dea voie să doarmă. Îi scotea afară din casă, în frig. Nu
existau mese în familie. Nici de Crăciun, nici în alte zile.
„Nouă, copiilor, ne punea mâncarea pe o pătură, pe jos. Mama şi cu el stăteau la masă. Când am venit la Gabriela şi Ionuţ şi ne-am aşezat toţi la masă, am rămas aşa…”, spune Petronela. Şi adaugă: „Credeam că e normal aşa cum face mama, aşa cum se poartă cu noi”.
Pentru că a lucrat într-un restaurant, Gabriela e obişnuită să gătească în cantităţi mari. Nu asta era problema. „Problema era că nu mâncau. Nu erau obişnuiţi cu mâncare gătită. Aveau stomăcelul uite-atât”. Şi femeia strânge pumnul. „Mâncaseră numai uscături de la magazin sau prăjeli. Şi ficatul lor…”. Treptat, Gabriela i-a învăţat pe cei trei şi cu ciorbe, supe, tocăniţe. A scos prăjelile din meniu.
La cules de chiştoace
Părintele Balaban s-a ocupat să-i înscrie pe copii din nou la şcoală. „Când au venit în Dăeni, le-am luat haine, i-am îmbrăcat de la piele. Erau vai de ei. Petronela fusese retrasă cu o lună înainte de a termina clasa a VIII-a. A recuperat. Acum e la liceu în Topolog, la mecanică. Cântă şi la noi, la cor, s-a integrat foarte bine”, spune preotul.
Despre anii petrecuţi lângă mamă, copiii povestesc ca despre nişte aventuri dintr-o tabără de coşmar. Nu e ură în vorbele lor, sunt uluiţi că se poate trăi şi altfel.
„Am umblat pe tarlale, pe câmpuri, muream de foame, primăvara, căutam mere din acelea mici, ne rugam să dăm în drum peste un copac din ăla cu mere. Am băut apă din gârlă. Am făcut multe”.
Şi toate astea, cu speranţa că mama lor se va schimba, precizează Petronela. „De-atâtea ori i-am zis: mamă, să nu te mai întorci, să nu te mai întorci! Iar ea: nu mă mai întorc! Şi s-a întors de atâtea ori. Am vrut să plec, dar n-aveam unde să mă duc. N-aveam deloc”.
Ţigările mamei. Erau cumpărate din banii munciţi de Petronela. Din alocaţii. Când nu erau bani de ţigări, copiii erau trimişi noaptea să strângă chiştoace şi să i le aducă mamei. Petronela: „Chiar şi aici, la Dăeni, ne trimitea, pe la patru dimineaţa, să nu ne vadă lumea, dar lumea cred că ştia, să aducem chiştoace. Ne trimitea la un atelier unde se repară maşini, că acolo erau chiştoacele cele mai mari”.
Şi dacă Petronela şi Dan nu se duceau la cules de chiştoace? „Se ducea ea, aşa gravidă cum era, se ducea ea. Şi nu puteam s-o las”.
„Doamne, am mâncat din pâinea aia!”
Când fratele părintelui i-a găsit pe marginea şoselei, copiii se aflau la capătul unei zile încărcate. Dormiseră în parc, menţionează Petronela.
„Era foarte frig. Am mers cu Dan printre blocuri, am găsit nişte haine pe o sârmă, le-am luat, ne-am îmbrăcat. Am găsit şi o pilotă. Am luat-o, am pus pilota în iarbă, să ne învelim. Ne era sete. Mama l-a trimis pe Dan la o spălătorie. Dan i-a explicat doamnei de acolo. Era o nuntă în ziua aia… Şi doamna ne-a dat un sac, o pungă foarte mare cu pâine. Doamne, am mâncat din pâinea aia! Şi nişte mere. Şi 10 lei. Şi apă”.
Dar 10 lei tot nu ajungeau de ţigări. Aşa că Petronela şi Dan s-au dus să culeagă chiştoace pentru mama.
„Ne-am întors, Petronela s-a aşezat pe pătură, eu m-am pus pe o piatră pe marginea drumului. Făceam cu mâna la maşini, să ne ia. Şi deodată a oprit o maşină albă, era fratele lui părintele”. Când îşi aminteşte momentul acela care le-a schimbat viaţa, ochii lui Dan scânteiază de bucurie. Sau poate sunt luminile din brad care se joacă pe faţa lui.
„Vreau să fie copii normali!”
Întunericul din acea noapte e tot mai departe, în urmă. Ionuţ şi-a luat în serios rolul de cap de familie: „Vreau ca ei să meargă la şcoală, să ajungă unde eu nici n-am visat. Să uite de trecut. Să fie copii normali. Vreau să le pun pe masă tot ce-şi doresc”. Şi dragoste? „Dacă nu-i iubeam, nu eram azi aici”.
De pe YouTube, Ionuţ s-a instruit cu privire la construcţii civile. A cumpărat materiale şi s-a apucat să zidească o baie, lipită de casă. A săpat şanţ pentru canalizare, să tragă ţevile când adună banii. În curte, are doi purcei, primiţi cadou de la oameni din sat, raţe şi găini. „În grădină, nu prea ne-a ieşit nimic vara asta, poate la anul”, ridică din umeri tânărul tată.
Fireşte, ca în orice căsnicie, şi în cea a lui Ionuţ şi a Gabrielei există nori. „Avem şi noi contrele noastre, discuţiile noastre. Şi ei”, spune Gabriela, arătând spre copii, „ei râd de noi, ia, nu vă mai prefaceţi că vă certaţi”.
Pe termen scurt, planul lui Ionuţ e să-i ia pe băieţi şi să se ducă la un frizer, să nu-i prindă Anul Nou aşa, zburliţi. Petronela şi Gabriela vor face prăjituri: nuci umplute, o tăvălită, un chec însiropat, tăvălit prin fulgi de cocos.
„Am mâncat Crăciunul trecut aici şi mi-a rămas gustul ăla bun”, spune Petronela. Visul ei era să fie cofetăreasă sau bucătăreasă. „Nu credeam că o să fac liceu de mecanică. Se zice că nu e pentru fete. Dar dacă vrei, poţi. Îmi place să învăţ. Abia aştept să ne întoarcem la şcoală, să învăţ să polizez”.
Dorinţele din brad
Cu un aer gânditor,
Gabriel, fiul Gabrielei, îşi ascultă fraţii povestind despre viaţa lor dinainte
de Dăeni. „De Crăciun, vreau să se termine cu răutatea. Şi orice primesc, sunt
mulţumit, orice”, spune băiatul, spre mirarea mamei lui, care-l ştie
drept un mare pretenţios.
Dan şi Beniamin îşi doresc să-şi vadă surioara, rămasă cu mama. „Să fie împreună cu noi. Şi să-i oprească odată mamei alocaţiile, să ne vină nouă”. Tonul poruncitor prin care îşi exprimă Beniamin această ultimă dorinţă îi face pe ceilalţi membri ai familiei să izbucnească în râs.
Există o procedură în curs pentru ca mama copiilor să nu mai încaseze alocaţiile. „Şi eu îmi doresc asta, mă rog la Dumnezeu de un an, să nu se mai bucure ea de banii noştri. Cea mai mare bucurie, pentru mine, cel puţin, e că am scăpat de mama”.
Petronela afirmă că nu vrea să aibă o familie a ei, nici copii. Vrea doar o casă, „să fie ridicată din munca mea, o casă din care să nu mă dea nimeni afară”.
De Revelion, când lumea ieşea afară să vadă artificiile, Petronela, pedepsită, în bordeiul în care dădeai cu capul de tavan, se ruga. „Mă rugam ca anul viitor să fie altfel, să ne bucurăm şi noi de sărbători. Şi Dumnezeu m-a auzit. Chiar m-a auzit”. A auzit, a urzit nişte sfori şi a trimis, pe căi necunoscute, o maşină. Cu un frate de preot.
Dacă doriţi să-l ajutaţi pe Ionuţ Filip să-şi crească fraţii, puteţi lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro sau cu părintele Alexandru Octavian Balaban, pe pagina lui de Facebook.